ANALIZĂ „Stilul Petrescu“ scrie istorie: CFR, cea mai demnă campioană a României din 2016! Cifrele spun totul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Jocul inestetic impus de „Super Dan“ a eliminat Astana şi Maccabi Tel Aviv. Urmează Celtic, iar visul unei performanţe fabuloase se apropie de realitate.

La şase ani după ultima calificare a unei echipe româneşti în grupele Ligii Campionilor, fanii fotbalului din ţară visează cu ochii deschişi:  România poate ajunge, din nou, la masa bogaţilor!

Ceea ce părea un scenariu SF, atunci când CFR a debutat în noul sezon european, cu un 0-1 în Kazahstan, cu Astana, nu mai pare acum o misiune chiar imposibilă! Asta pentru că, între timp, criticată pentru stilul defensiv şi închis al lui Dan Petrescu, campioana României a trecut de Astana şi de Maccabi Tel Aviv, înregistrând două victorii, o remiză şi o înfrângere.

Urmează acum Celtic, campioana Scoţiei, în turul III preliminar al Ligii Campionilor (7 august la Cluj şi 13 august la Glasgow). E o fază cu care nu s-a mai întâlnit nicio campioană a Ligii I din 2016! Asta pentru că, pe rând, Astra Giurgiu, Viitorul şi chiar CFR, cu Edward Iordănescu pe bancă, au fost eliminate din Ligă, după primele „duble“ disputate în calificări!

A fost nevoie să vină Dan Petrescu pentru ca acest trend ruşinos pentru campionatul românesc să se încheie. Mai mult decât atât, pentru prima dată după 2013, România are şanse reale chiar la grupele Ligii Campionilor. Explicaţia e simplă: dacă va trece de Celtic, CFR va prelua coeficientul european al învinsei sale, al doilea pe ruta campioanelor după cel al lui Ajax, şi va fi cap de serie la tragerea la sorţi pentru play-off-ul competiţiei! Ceea ce înseamnă că ardelenii vor evita adversare de coşmar, precum Ajax, Dinamo Zagreb şi Copenhaga. În schimb, clujenii pot întâlni una dintre aceste grupări, toate accesibile la prima vedere:

*Slavia Praga (Cehia)

*Young Boys (Elveţia)

*APOEL Nicosia (Cipru)

*Rosenborg (Norvegia)

5 august e data la care se vor trage la sorţi meciurile pentru play-off-ul Ligii Campionilor şi cel al Ligii Europa, astfel că CFR va afla cu cine poate juca, după dubla cu Celtic.  

Liga Campionilor, turul II preliminar, retur

Marţi

Maccabi Tel Aviv – CFR 2-2 (0-1 în tur)

Nomme Kalju – Celtic 0-2 (0-5)

Olympiakos – V. Plzen 4-0 (0-0)

Dinamo Zagreb – Saburtalo 3-0 (2-0)

Basel – PSV 2-1 (2-3)

APOEL Nicosia – Sutjeska 3-0 (1-0)

Valletta – Ferencvaros 1-1 (1-3)

Miercuri

AIK Stockholm – Maribor 3-2 (1-2)

Rosenborg – BATE 2-0 (1-2)

Copenhaga – The New Saints 1-0 (2-0)

HJK – Steaua Roşie 2-1 (0-2) 

Qarabag – Dundalk 3-0 (1-1)