ANALIZĂ Naţionala e a tuturor românilor, dar moldovenii fac legea în lotul lui Piţi, în care nu e niciun fotbalist format sau măcar promovat de Steaua

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Selecţionerul Victor Piţurcă a făcut o selecţie pentru meciurile cu Ungaria şi Turcia prin care a reuşit să aducă jucători din toate regiunile ţării.

Cei mai mulţi tricolori provin din Moldova, iar Dobrogea este cel mai slab reprezentată, avându-l numai pe Alexandru Măţel. Oltenia are destui reprezentanţi, iar poziţia ei este întărită de stafful tehnic, Piţurcă, Boldici şi Neagoe fiind toţi din apropierea Craiovei.
Niciun jucător format de Steaua
Deşi are cei mai mulţi fotbalişti la echipa naţională, Steaua se află într-o postură bizară. N-a format în propria pepinieră niciun fotbalist, care să joace acum pentru tricolori. Ba, mai mult, nu există în acest moment un fotbalist la lot care să fi debutat în Liga I pentru actuala campionă. Steliştii sunt însă destul de bine reprezentaţi la capitolul fotbaliştilor care au plecat în străinătate din Ghencea. Au trei stranieri, Chiricheş, Goian şi Stancu, la fel ca Dinamo, care i-a avut în echipă pe Marica, Alexe şi Torje.
Trei fotbalişti şlefuiţi afară
În lotul lui Piţurcă se regăsesc şi jucători care au plecat la vârste fragede din România la echipe din străinătate, dar care n-au reuşit să se impună acolo şi s-au întors în România. Chiricheş a ajuns la 17 ani la Benfica Lisabona, unde a stat un an, iar Maxim a plecat la aceeaşi vârstă la Espanyol Barcelona, formaţie de care a aparţinut timp de patru ani. Şi petrolistul Ovidiu Hoban a petrecut doi ani în străinătate, jucând în liga a cincea din Germania, la o echipă de amatori. Hoban a plecat însă de la FK Clausen, întrucât avea şanse mici să ajungă în fotbalul profesionist.
Hagi şi Grigoraş şi-a pus amprenta la lot
Gică Hagi, patron şi manager tehnic la Viitorul Constanţa, şi Petre Grigoraş, antrenor la CFR Cluj, au influenţat decisiv cariera mai multor fotbalişti de la lot. Hagi i-a promovat la Timişoara pe Torje, Luchin şi Latovlevici, mizând pe ei într-o perioadă în care nimeni nu le dăduse vreo şansă.  Torje avea 16 ani şi jumătate când Regele l-a aruncat în focul primei divizii şi chiar de atunci Hagi i-a prevăzut o carieră frumoasă. Pe Latovlevici, fostul internaţional l-a remarcat la echipa secundă a lui Poli Timişoara, acolo unde nu prea era băgat în seamă. ”El m-a învăţat să şutez la poartă şi tot el mi-a spus să nu las pe nimeni să-mi ia personalitatea”, şi-a amintit Lato. Luchin a făcut şi el parte din lotul de tineri promovat atunci de Hagi la Poli.
Şi Petre Grigoraş i-a ajutat mult pe câţiva internaţionali să progreseze. El l-a adus pe Bourceanu de la Dunărea Galaţi la Oţelul şi, în primul an jucat de căpitanul Stelei în Liga I, Grig l-a folosit titular în 31 de partide. Apoi, tot Grigoraş i-a scos la lumină pe Chiricheş, Maxim şi Pintilii la Pandurii Târgu Jiu. Pe ultimul l-a făcut căpitan de echipă, iar pe ceilalţi doi i-a titularizat constant, ajutându-i să crească în valoare.   
13 debutanţi în mandatele lui Piţurcă
Dintre cei 23 de fotbalişti aflaţi acum la naţională, mai mult de jumătate au fost aduşi la lot de Victor Piţurcă. Lobonţ a debutat în primul mandat al selecţionerului (1998-1999), Bucur, Goian, Tănase şi Bourceanu, în cel de-al doilea mandat (2005-2009), iar Chiricheş, Măţel, Luchin, Găman, Pintilii, Hoban, Maxim şi Adi Popa, în actualul mandat, care a început în 2011. Raţ şi Marica au fost promovaţi la naţională de Anghel Iordănescu, în 2001 respectiv 2003, în vreme ce Tătăruşanu, Lung, Papp, Grigore, Torje, Alexe şi Stancu au venit prima dată la naţională sub comanda lui Răzvan Lucescu. O situaţie inedită are Latovlevici, care a debutat la naţională la un meci cu Brazilia, meciul de retragere a lui Ronaldo, în care România a fost condusă de pe bancă de cuplul  Ştefan Iovan – Emil Săndoi, deoarece Răzvan Lucescu şi-a dat demisia de la prima reprezentativă chiar în noapte dinaintea plecării în turneul sud-american.

Jucător  Club la care s-a format A debutat în Liga I
Tătăruşanu  Juventus Bucureşti  Gloria Bistriţa
Lobonţ Corvinul Hunedoara Rapid Bucureşti
Lung jr. Univ. Craiova Univ. Craiova
Chiricheş LPS Bacău Internaţional Piteşti
Papp Luceafărul Dej  FC Vaslui
Raţ  Rapid Piatra Olt Rapid Bucureşti
Goian  Foresta Fălticeni Foresta Fălticeni
Măţel  Farul Constanţa  Farul Constanţa
Latovlevici BC Golf Timişoara Poli Timişoara
Luchin Poli Timişoara Poli Timişoara
Găman Univ. Craiova Univ.Craiova
Grigore LPS Vaslui Dinamo
Hoban LPS Baia Mare Univ. Craiova
Bourceanu Dunărea Galaţi Oţelul Galaţi
Torje Poli Timişoara Poli Timişoara
Maxim Olimpia Piatra Neamţ Pandurii
Pintilii Auxerre Lugoj Jiul Petroşani
Adi Popa Sporting Rm.Vâlcea Gloria Buzău
Tănase FC Argeş FC Argeş
Stancu FC Argeş FC Argeş
Alexe Dinamo Dinamo
Marica Dinamo Dinamo
Bucur  Sportul Studenţesc Sportul Studenţesc
 

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători