Americanii sunt în delir: Serena Williams e în finala de la US Open şi la un pas de un nou moment istoric în tenisul feminin

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un scenariu mai frumos şi mai pe placul fanilor locali nu se putea scrie nici la Hollywood: Serena Williams (26 WTA) poate câştiga primul Grand Slam după naşterea primului ei copil chiar la New York!

Finala feminină de la US Open 2018 s-a stabilit în noaptea de joi spre vineri. Nu ştim cine va ridica trofeul deasupra capului sâmbătă seara (ora 23.00, Eurosport), însă ştim cine va fi favorita tribunelor: Serena Williams!

Americanca va face 37 de ani în câteva zile, însă, înainte de aniversare, poate egala recordul lui Margaret Court, cu 24 de trofee de Grand Slam în palmares! 

Serena a zburdat pe teren în prima semifinală de la US Open, trecând de Anastasija Sevastova (18 WTA), scor 6-3, 6-0.

În a doua semifinală, americanca Madison Keys (14 WTA), finalista de anul trecut, a pierdut în faţa lui Naomi Osaka (19 WTA), scor 2-6, 4-6. Pentru Osaka, prezenţa în finala de la US Open e cea mai bună performanţă din cariera ei de până acum.

Serena Williams a câştigat US Open de şase ori, ultima dată în 2014. Ea va disputa a doua finală de Grand Slam din acest sezon, după cea pierdută la Wimbledon în faţa lui Kerber.

Mai multe pentru tine:
Care este cel mai mare păcat al societății moderne? Dan Negru trage un semnal de alarmă: „Paler avea dreptate când a spus asta”
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Ioana Ginghină și Iuliana Pepene au strălucit pe covorul roșu, la gala de lansare din Spania a filmului „Acel martie”. Ce ținute spectaculoase au purtat. FOTO
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online