Americanii au venit la București pentru Halep. „A fost ca și cum m-ar fi lovit un camion”

0
Publicat:

Simona Halep  a fost vizitată la București de jurnaliștii revistei Tennis. Americanii au publicat un prim pasaj din dialogul cu dubla câștigătoare de Grand Slam, urmând să difuzeze întreaga discuție pe parcursul acestei luni.

Simona Halep, la Miami, singurul turneu la care a jucat în acest an. Foto Profimedia

După ce și-a reprimit dreptul de la juca din nou, în luna martie, când Tribunalul de Arbitraj Sportiv i-a redus suspendarea de la 4 ani la 9 luni, Simona Halep le-a povestit americanilor de la revista Tennis cum a trecut peste perioada de coșmar. Jurnaliștii de peste Ocean au publicat un pasaj din interviu în care Simona le-a mărturisit cum a recepționat vestea testului pozitiv și cum a trăit acea perioadă de incertitudine.

„A fost ca și cum m-ar fi lovit un camion! Când am primit mailul, am zis: «E o greșeală, nu poate fi adevărat!». M-a durut tare atunci când s-a întâmplat, nu credeam vreodată că aș putea trece prin așa ceva.

A fost un dezastru

A fost foarte, foarte dificil. În primul rând, pentru că nu știam cum s-a întâmplat. Apoi am descoperit că suplimentul respectiv era contaminat și a fost ceva mai bine, măcar știam ce s-a întâmplat. Dar da, chiar și așa a fost un dezastru”, i-a spus Halep jurnalistului Jon Wertheim, care va publica interviul integral în cursul acestei luni.

De când a putut reveni pe teren, Simona Halep a jucat un singur, pe 19 martie: 6-1, 4-6, 3-6 cu Paula Badosa, în primul tur la Miami. De atunci, a primit invitații la turneele de la Oeiras și Madrid, dar nu a putut participa, din cauza problemelor medicale. Ea ar putea evolua la Trophee Clarins (categorie 125 WTA), unde a primit un wild-card. Competiția se joacă la Paris, între 13 și 19 mai.

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"