Am ajuns de râsul Europei şi la handbal. CSM Ploieşti riscă să nu se prezinte la meciul cu HC Neistin din Cupa EHF

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Rămas fără finanţare din partea autorităţilor locale, clubul CSM Ploieşti are şanse nule să facă faţă unei participări în Liga Naţională şi există chiar posibilitatea ca echipa să nu se prezinte la meciul de sâmbătă cu Neistin, în prima manşă a turului I preliminar al Cupei EHF.

Dezastru este cuvântul de ordine în sportul românesc în anul 2016. Toată lumea a remarcat prestaţia naţionalei de fotbal de la Campionatul European şi comportarea sub aşteptări a sportivilor români la Jocurile Olimpice, însă problemele sunt mult mai profunde în realitate. Este şi cazul handbalului. Nu puţini sunt cei care au arătat cu degetul prestaţia fetelor de la Rio, însă campionatul intern, de unde provin majoritatea jucătoarelor, este la un pas de colaps. După retragerea din Liga Naţională a clubului HCM Baia Mare, în luna iunie, colapsul unei alte grupări importante, CSM Ploieşti, pare o chestiune de zile. Activitatea grupării aflate în subordinea municipalităţii a fost supendată la 1 septembrie, din cauza lipsurilor financiare, iar mai multe jucătoare au părăsit deja Ploieştiul. 

Astfel, Ramona Farcău şi Nicoleta Tudor au fost declarate libere de contracte şi, după ce a expirat şi termenul de o săptămână în care clubul putea să le achite restanţele financiare, au ales să semneze înţelegeri cu alte grupări. Farcău va evolua în Divizia A, la Dinamo Bucureşti, iar Nicoleta Tudor a plecat în Liga Naţională, la Măgura Cisnădie.

Dedu: „Nu se mai poate face nimic acum”

Alte două handbaliste, Aneta Pîrvuţ-Udriştioiu şi Oana Apetrei, pe care CSM le-a adus în această vară de la HC Dunărea Brăila, au plecat fără să fi apucat să evolueze în vreun meci oficial.  Echipa ar trebui să debuteze în ediţia 2016-2017 a Cupei EHF la 10 septembrie, în Insulele Feroe, cu formaţia HC Neistin, în prima manşă a turului I preliminar. În Liga Naţională, formaţia prahoveană are programat primul meci din nou sezon în 11 septembrie, pe teren propriu, cu HC Zalău. Există însă posibilitatea destul de serioasă a neprezentării la ambele meciuri! Într-o întâlnire pe care a avut-o marţi cu echipa de handbal, primarul Adrian Dobre le-a spus fetelor că a rezolvat, cu ajutorul unui sponsor, problema deplasării în Insulele Feroe. Totuşi, handbalistele au avertizat că nu vor face deplasarea dacă nu li se vor achita în prealabil şi restanţele, mai ales că majoritatea şi-au depus deja memorii pentru a deveni jucătoare libere de contract. „Este o situaţie nelalocul ei la CSM, echipă care urmează să participe în Cupa EHF. Probabila neparticipare va avea consecinţe foarte grave, inclusiv o amendă pentru FRH din partea federaţiei internaţionale. Nu se mai poate face nimic acum, este foarte târziu. Dacă CSM Ploieşti nu se prezintă la meciuri, atunci Liga Naţională rămâne în 13 echipe. Ne facem de ruşine, dar n-ar fi pentru prima oară”, a comentat preşedintele Federaţiei Române de Handbal, Alexandru Dedu.

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Locul istoric din România care l-a dezamăgit cumplit pe Dan Negru. Imaginile au stârnit revoltă: „Gropi, cabluri dezafectate, gunoaie”
Cât au cheltuit doi români în vacanța din Sri Lanka. Au petrecut 18 zile de vis: „Am vrut o țară cu de toate și fix asta am primit”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea