Alcaraz a dat cărțile pe față în legătură cu Sinner: „Amândoi suntem obsedați unul de celălalt”

0
Publicat:

Într-un interviu acordat pentru publiccația „Marca”, campionul spaniol de tenis Carlos Alcaraz (22 de ani, 1 ATP) a vorbit despre rivalitatea infinită pe care o duce cu italianul Jannik Sinner (24 de ani, 2 ATP).

Cred că amândoi suntem obsedați unul de celălalt. Fiecare dintre noi muncește pentru a fi mai bun pentru următorul meci”, recunoaște Carlos.

A pierdut două sau trei meciuri în ultimii doi ani, iar marea majoritate au fost împotriva mea. Jannik trebuie să vadă și să se gândească la ce trebuie să îmbunătățească pentru a-l învinge pe jucătorul pe care nu l-a învins de multe ori. Este logic și normal. Am pierdut în fața mai multor jucători, dar scopul meu este să mă perfecționez și să fac tot ce pot pentru a fi un jucător mult mai bun data viitoare când ne vom înfrunta”.

Carlos Alcaraz nu are în palmares Cupa Davis, pe care adversarul său a cucerit-o de două ori la rând: „Mai devreme sau mai târziu, va veni momentul. Aș prefera mai devreme decât mai târziu, dar într-o zi va veni”.

În ciuda faptului că a câștigat șase titluri de Grand Slam la doar 22 de ani, Alcaraz consideră că este încă prea devreme pentru a fi comparat cu staruri precum Nadal, idolul său, Federer, și Djokovic: „Nu sunt încă aproape. Să joc până la 38 de ani ca Djokovic? Nu știu dacă voi ajunge la 33 sau 38 de ani. Voi avea grijă de mine pentru a-mi face cariera cât mai lungă posibil”.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată