Adrian Mutu: „Venirea mea la Petrolul nu e o garanţie pentru câştigarea titlului. Mai joc un an şi jumătate“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mutu a fost deja "îmbrăcat" de fanii Petrolului cu tricoul galben-albastru

Atacantul Adrian Mutu, care va juca la Petrolul Ploieşti din 2014, a declarat că venirea sa la echipa ploieşteană nu este o garanţie pentru câştigarea titlului de campioană.

"Am discutat cu cei de la Petrolul mai multe lucruri, dar nu erau legate de contract, de pregătire şi program. Nu cred că se mai poate întâmpla să nu ajung la Petrolul, situaţia contractului era stabilită de mai mult timp. Am discutat mai mult cu Cosmin Contra decât cu persoanele din conducere. În ianuarie mă voi alătura lotului. Mai joc un an şi jumătate de fotbal şi după aia poate mă retrag. A contat prietenia mea cu Cosmin Contra, dar am discutat cu el şi asta nu va avea nicio legătură cu ceea ce se va întâmpla în vestiar. El este antrenorul, va face alegerile pe care le vrea. Eu trebuie să mă pregătesc şi să ajung la cea mai bună formă posibilă. Când plecăm de acolo suntem prieteni, la stadion vom fi antrenor şi jucător. Eu îmi asum o responsabilitate, ştiu la ce să mă aştept, dar nu mi-e frică de nimic. Nu are de ce să-mi fie frică. E vorba de fotbal, şi aici mă bazez pe mine. Eu nu sunt o garanţie pentru titlu, Petrolul are deja o echipă bună, este pe acest drum. Eu sper să-mi ajut echipa prin calităţile pe care le am, sper să dau goluri. Dar nu e o garanţie", a declarat Mutu la plecare spre Franţa.

TATA LUI MUTU ÎI CERE FIULUI SĂ SE LASE DE FOTBAL

MUTU NU RENUNŢĂ LA NAŢIONALĂ: SĂ VEDEM CINE VINE SELECŢIONER

Întrebat dacă vrea să joace la Petrolul cu numărul 10 pe tricou, Mutu a răspuns: "Tu ce crezi? Am auzit şi eu că s-au imprimat deja tricouri".

Venit în ţară pentru a urmări derbiul Steaua - Petrolul, Mutu a spus că nu a mai mers la stadion pentru că fanii echipei ploieştene au fost întorşi din drum din cauza incidentelor: "Am preferat să nu merg la meciul cu Steaua pentru că au fost incidente înainte. Eu veneam doar să-i salut pe fanii Petrolului, dar dacă nu au fost lăsaţi să intre am zis că nu are rost să mai merg la meci. Petrolul mi s-a părut mai bună decât Steaua în acel meci. E adevărat că şi Steaua trece printr-o perioadă de oboseală, au jucat poate mai multe meciuri, şi în Liga Campionilor. Petrolul a arătat ca o echipă în forţă, care poate emite pretenţii la titlu. Când ţi se pune o etichetă mulţi ani e greu să spui altceva. S-a scris că am fost pe nu ştiu unde. Nu e adevărat. De aceea am şi preferat să stau numai în casă".

Mai multe pentru tine:
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!