A dat şase goluri în acest sezon şi poate fi eroul României în Grecia: Budescu a ales unde vrea să joace la Atena

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Constantin Budescu

Convocat, în premieră, la echipa naţională pentru o acţiune oficială, fotbalistul de 25 de ani a vorbit pe un ton optimisit înaintea partidei de duminică (ora 21.45, TVR1).

După Claudiu Keşeru, Constantin Budescu e cel mai prolific marcator în acest debut de sezon dintre jucătorii convocaţi de Victor Piţurcă pentru partida Grecia – România.

Fotbalistul Astrei are şase goluri în toate competiţiile şi abia aşteaptă să debuteze pentru tricolori într-o partidă oficială, după ce, la un moment dat, a fost folosit într-un amical cu Polonia. Acel joc n-a contat însă pentru palmaresul primei reprezentative.

„Am ajuns şi la echipa naţională, e prima selecţie şi sper eu să nu mă opresc aici. Pentru asta mă antrenez, pentru asta muncesc, ca să ajung la un nivel cât mai înalt. La echipa de club e altceva, dar aici o să mă ghidez după ceea ce-mi spune selecţionerul. Eu mă simt cel mai bine în spatele vârfului, dar vom vedea unde va fi nevoie de mine“, a declarat Budescu la Digi Sport.

El a vorbit şi despre întâlnirea de duminică: „Important e ca echipa să facă un joc bun şi să câştigăm. Ar fi extraordinar. După o victorie şansele cresc, dar trebuie să fii concentrat la toate meciurile şi să dai maximum. Sperăm ca ei (n.r. - grecii) să fie mai slăbiţi. O să-i studiem foarte bine şi să vedem care sunt punctele lor forte şi punctele lor slabe“.

Budescu a comentat şi ultimele informaţii apărute în presa arabă, potrivit cărora meciul cu Grecia va fi ultimul pentru Piţurcă la naţională. După întâlnirea de la Atena, selecţionerul ar urma să preia Al-Ittihad (Arabia Saudită).

„Domnul Piţurcă ne-a asigurat că nu e nimic, că va rămâne alături de noi“, a spus Budescu.

Mai multe pentru tine:
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie