100 de zile până la Euro 2016: Franţa, între o lovitură financiară şi ameninţări teroriste. De ce fanii vor trăi un calvar

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Franţa a intrat în linia dreaptă a pregătirilor pentru Euro 2016, iar semnalele sunt din ce în ce mai vizibile în toată ţara.

S-a mărit numărul celor care se înscriu în rândul voluntarilor şi care vor avea misiunea de a-i asista pe turişti şi pe suporteri, între 10 iunie şi 10 iulie, atunci când e programat primul turneu final de pe bătrânul continent cu 24 de echipe la start. 

Mascota competiţiei, puştiul „Super Victor“, apare în tot mai multe evenimente, iar oraşele Nice şi Toulouse şi-au cam finalizat lucrările pentru fan-zone-uri.

Mult mai profitabil decât Euro 2012

Francezii, inclusiv cei care nu sunt pasionaţi de fotbal, au toate motivele de a număra zilele până la startul Euro 2016. Asta deoarece, potrivit ultimelor estimări, competiţia din acest an va fi mult mai profitabilă decât cea din 2012, găzduită de Ucraina şi Polonia. Atunci, evenimentul a atras un număr de 1,4 milioane de fani în cele două ţări. În Franţa, sunt aşteptaţi 2,5 milioane de suporteri, iar cel puţin un milion dintre ei vor sosi din străinătate.

Ceea ce înseamnă că Franţa va da o adevărată lovitură financiară, urmând să încaseze aproximativ 1,2 miliarde de euro de pe urma Euro 2016. De altfel, primele efecte pozitive ale evenimentului s-au văzut deja în cele 20.000 de locuri de muncă create datorită turneului final. 

120.000 de poliţişti şi agenţi

Din păcate însă, nu toate sunt bune şi frumoase, odată cu apropierea carnavalului fotbalistic. Organizatorii recunosc faptul că Euro 2016 e o ţintă pentru terorişti. În noiembrie, 130 de oameni au fost ucişi în atentatele care au vizat teatrul Bataclan din capitală şi arena „Stade de France“ din Saint-Denis. De atunci, a fost instaurată starea de urgenţă la nivel naţional, care tocmai a fost prelungită până în luna mai!

„Facem tot posibilul pentru a fi siguri că acest mare eveniment se va desfăşura în cele mai bune condiţii şi că dimensiunile lui sociale nu sunt umbrite de contextul actual“, a declarat ministrul de interne, Bernard Cazeneuve. Tot el a dezvăluit că 120.000 de poliţişti şi de agenţi de pază se vor afla pe teritoriul Franţei pe durata Euro 2016. 

Cozile vor fi imense

Măsurile tot mai stricte de securitate sunt menite să-i protejeze pe fani, însă le vor crea şi multe neplăceri. Recent, trupa americană de rock, care a avut spectacolul întrerupt în timpul atacului de la Bataclan, a revenit la Paris, pentru a termina show-ul abandonat atunci. Numai că, spre deosebire de evenimentul din noiembrie, acum accesul spectatorilor în sală s-a făcut extrem de greu, fiindcă au existat patru filtre de securitate.

La fel vor sta lucrurile şi în timpul partidelor de la Euro 2016. Iar organizatorii spun că multiplele controale vor duce la formarea unor cozi imense. „Fanii şi spectatorii trebuie să fie avertizaţi, încă de acum, că le va lua ceva timp până vor intra pe stadioane“, a spus ministrul sportului, Patrick Kanner.

94.000 de oameni vor fi implicaţi în organizarea turneului final, care se va desfăşura în perioada 10 iunie – 10 iulie.   10 oraşe vor găzdui partidele de la Euro 2016: Paris, Saint-Denis, Marsilia, Lyon, Lille, Bordeaux, Saint-Etienne, Nice, Lens şi Toulouse.   

Ce urmează până la Euro 2016

*24 şi 29 martie: Meciuri amicale

*7 mai: Ultima etapă a play-off-ului în Liga I

*11 mai: Finala Cupei Ligii

*14 mai: Finala Cupei României

*14 / 15 mai: Ultima etapă în campionatele din Germania, Anglia, Italia, Franţa şi Spania

*18 mai: Finala Ligii Europa în Basel

*28 mai: Finala Ligii Campionilor în Milano

*31 mai: Data-limită la care selecţionerii trebuie să facă anunţul privind componenţa loturilor pentru Euro 2016

*Sfârşitul lunii mai / începutul lunii iunie: Meciuri amicale

*10 iunie: Meciul de deschidere Euro 2016: Franţa – România

Mai multe pentru tine:
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC
Ilie Bolojan și Ioana Fâșie, căsătorie în secret. Cine este femeia care aduce fericire în viața premierului. Ce studii are și cu se ocupă?
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi