VIDEO Rapperul 50 Cent pledează nevinovat în cazul acuzaţiilor de violenţă domestică şi vandalism

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Acuzaţiile de violenţă şi vandalism vin din partea fostei sale iubite, modelul şi actriţa Daphne Joy, cu care cântăreţul are un copil FOTO AFP

Rapperul american 50 Cent, care în anul 2000 a fost împuşcat de nouă ori, a pledat nevinovat în ceea ce priveşte acuzaţiile de violenţă domestică şi vandalism, în faţa instanţei din Los Angeles, scrie BBC.

Acuzaţiile de violenţă şi vandalism vin din partea fostei sale iubite, modelul şi actriţa Daphne Joy, cu care cântăreţul are un copil. Aceasta îşi acuză fostul partener că a lovit-o şi că i-a devastat dormitorul în timpul unei discuţii mai aprinse care a avut loc în apartamentul său din Los Angeles, pe 23 iunie. Autorităţile îl acuză pe Curtis Jackson că a provocat daune materiale în valoare de 5.300 de euro şi că a părăsit locul conflictului înainte de sosirea poliţiei.

Pe numele real Curtis Jackson, artistul în vârstă de 37 de ani va trebui să se prezinte în sala de judecată din Van Nuys, California, pe 4 septembrie, pentru o audiere preventivă, potrivit spuselor purtătorului de cuvânt al instanţei.

„În timpul unei discuţii, Jackson i-a distrus proprietatea partenerei sale. Atunci când femeia s-a încuiat în dormitorul său, Jackson a lovit uşa camerei şi a rănit-o pe Daphne Joy“, a precizat procurorul acestui caz.

Sosiţi la faţa locului, poliţiştii au găsit dulapul din dormitor devastat, hainele fiind aruncate de jos, iar televizorul şi o lampă au fost sparte. Dacă va fi găsit vinovat pentru toate capetele de acuzare, Jackson riscă cinci ani de puşcărie şi o amendă în valoare de 34.000 euro.

„Daphne Joy şi Curtis Jackson au avut o relaţie foarte bună timp de câţiva ani. Acum, în această perioadă dificilă, prioritatea numărul unu pentru Dahpne este siguranţa ei, dar şi a copilului. Sperăm ca intimitatea acesteia să fie respectată“, a declarat avocatul actriţei.

Daphne Joy a avut roluri în unele dintre cele mai importante producţii, printre care „Piraţii din Caraibe: Pe ape şi mai tulburi“, „CSI: Las Vegas“, „Criminal Minds“ sau „Curb Your Enthusiasm“.

La 12 ani, pe când încă se numea Curtis Jackson, 50 Cent a început să vândă droguri, în anii 1980. După ce a renunţat la droguri, Jackson a început să urmeze o carieră în muzica rapp, fiind implicat, în anul 2000, într-un incident armat în urma căruia a fost împuşcat de nouă ori, dar a scăpat cu viaţă. În 2002 a lansat albumul „Guess Who’s Back“, fiind luat sub aripa protectoare a lui Eminem şi a lui Dr. Dre. Cu ajutorul celor doi, 50 Cent devine cel mai de succes rapper în ceea ce priveşte vânzările de albume, iar în 2003 îşi lansează propriul label, G-Unit. „Billboard Magazine“ l-a clasat pe locul şase în topul 100 al artiştilor din anul 2000 şi pe prima poziţie în cea ce priveşte artiştii rapp.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Secretul întunecat din spatele imaginilor virale. Cine este, de fapt, influencerița considerată acum cea mai frumoasă femeie din lume
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Descoperirea șocantă făcută de cercetători despre ADN-ul lui Hitler. Ce au găsit în corpul dictatorului
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare