VIDEO Gerard Butler: „Munca şi nu adulaţia celorlalţi mi-a adus cele mai mari împliniri“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gerard Butler (43 de ani): „N-am vrut să fiu actor, am vrut să mă fac avocat“. FOTO Mediafax

A pornit de la zero şi a reuşit să-şi construiască o carieră grandioasă. Şi-a depăşit dependenţa de droguri, dar şi problemele cu poliţia, şi s-a reinventat după ce presa i-a atribuit relaţii cu mai multe femei celebre. Gerard Butler – despre care presa internaţională speculează că ar fi actualul iubit al româncei Mădălinei Ghenea – este bărbatul-cameleon ce a ştiut să se urce în trenul potrivit, la momentul potrivit.

„Are mai multe case. Ăsta e singurul lucru diferit la Gerry de când a devenit cunoscut. Nu şi-a schimbat nici numărul de telefon şi nici nu a renunţat la vechii săi prieteni.“ Aşa îl descriu apropiaţii pe Gerard Butler, starul din filmele „300“, „RocknRolla“ şi „P.S. I Love You“.

A avut o copilărie marcată de divorţul părinţilor săi, iar în anii care au urmat nu s-a încadrat în tiparele convenţionalului. „Am avut tot felul de joburi ciudate, am fost arestat pentru diverse chestii, în special consum de alcool, şi am sfârşit la judecătoria din Los Angeles“, îşi aminteşte actorul. Mai mult, acesta povesteşte deschis că s-a luptat cu dependenţa de droguri. „Niciodată n-am fost echilibrat“, susţine Butler.

Întrucât lucrurile nu au urmat cursul obişnuit, scoţianul în vârstă de 43 de ani a avut iniţial alte planuri: „N-am vrut să fiu actor, am vrut să mă fac avocat“.

După ce a absolvit cursurile Universităţii din Glasgow, specializarea în Drept, s-a angajat la o firmă de avocatură însă a fost concediat cu o săptămână înainte de a primi aprobarea de a practica această meserie. După acest eşec, a renunţat la cariera juridică şi s-a dedicat actoriei.

„Întotdeauna m-a atras latura obscură a lucrurilor. Mi-a luat ceva timp să ajung în America şi atunci lucrurile au început să ia o turnură diferită. Brusc, am ştiut că pot să ies, să călătoresc şi să am o viaţă nebună, de aventură şi distracţie, cu femei şi tot ce mi-am dorit“, a povestit Butler într-un interviu pentru esquire.com.

Gerard Butler nu s-a mulţumit cu mediocritatea nici în cariera profesională şi a considerat că este necesar să se specializeze în două tipologii: bărbatul luptător şi tipul cu simţul umorului.

Rolul care i-a marcat cariera a fost cel al spartanului Leonidas din pelicula 300. Butler a lucrat intens timp de patru luni pentru a dobândi condiţia fizica necesară. „«300» a fost un punct de cotitură în cariera mea. Până atunci simţeam că mă aflu într-un tren care abia se deplasa către o pantă ascendentă. Atunci am urcat“, îşi aminteşte actorul despre filmul care i-a adus şi un premiu MTV. 

Rolul nu i-a sporit doar notorietatea, ci şi numărul iubitelor, căci presa l-a asociat cu Jennifer Aniston, Cameron Diaz şi Naomi Campbell. „Mi-am dorit foarte mult să fiu celebru. Mă aşteptam să am succes şi am avut încredere că voi avea“, mărturiseşte actorul. „În realitate, s-a dovedit a fi mult mai diferit decât mi-am dorit“, a adăugat acesta. Cu toate acesta, cele mai mari satisfacţii au venit de unde nu se aştepta. „Munca şi nu adulaţia celorlalţi mi-a adus cele mai mari împliniri“, a completat el.

În pofida încrederii în sine, gratificaţiile profesionale nu au apărut uşor. „Să trec de la un job la altul este cel mai greu. Nu ştiu cum să trăiesc o viaţă normală“. Cu toate acestea, nici succesul nu este suficient. „Cariera mea a fost extraordinară, dar la un moment dat nu am fost fericit.  Am analizat situaţia şi mi-am dat seama că ceea ce mi-a lipsit a fost spiritualitatea. Mi-am petrecut foarte mult timp gândindu-mă: «Şi acum ce fac? Cum mă vor percepe ceilalţi? Care e nivelul meu de succes?». Am avut nevoie să scap de orgoliu“, a mărturisit actorul.
 

300 - This is madness. This is Sparta.

Mai multe pentru tine:
Chiar nimic nu-i iese bine? Meghan Markle primește titlul de „Salmonella Sussex”, după gafa de Ziua Recunoștinței
Loviți de cancer, Meme și Teodora Stoica au găsit o metodă prin care celule canceroase sunt mâncate
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Ghidul complet al iernii pe pârtie: cele mai bune haine și accesorii pentru întreaga familie ca să vă bucurați de schi și săniuș fără griji
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Cele mai frumoase imagini de la parada de 1 Decembrie din București. Nicușor Dan, baie de mulțime la finalul ceremoniilor
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Care au fost ultimele cuvinte ale celebrului criminal în serie, Ion Râmaru. „Vampirul din Bucureşti” i-a uimit pe cei care l-au executat