VIDEO Adevărul despre Whitney Houston, într-o carte scrisă de mama ei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Whitney Houston alături de mama ei, Cissy, o cunoscută cântăreaţă de soul şi gospel FOTO AFP

La aproape un an de la moartea cântăreţei americane Whitney Houston, mama acesteia, Cissy Houston, lansează un volum de memorii în care vorbeşte despre fiica sa şi despre problemele pe care le avea aceasta.

Cissy Houston (79 de ani), cântăreaţă de muzică soul şi gospel, nu-şi va reveni niciodată total. „Aş fi putut face ceva ca s-o salvez?“, este întrebarea care a obsedat-o în ultimul an pe mama lui Whitney Houston.

Aceasta vorbeşte deschis în volumul „Remembering Whitney“ despre problemele cu drogurile pe care fiica sa, probleme care, în final, au dus la decesul cântăreţei, pe 11 februarie 2011. Whitney Houston, care avea doar 48 de ani, a fost găsită moartă în cadă, în camera unui hotel din Beverly Hills. La autopsie, în corpul cântăreţei au fost depistate mai multe medicamente periculoase, dar şi urme cocaină.

„A intrat într-o spirală periculoasă, a început să «petreacă» şi n-a mai ştiut cum să se oprească. Mă întrebam tot timpul ce face nopţile, pe unde se află“, scrie Cissy Houston în carte, potrivit people.com.
Aceasta povesteşte că a încercat s-o ajute pe fiica ei, însă Houston a refuzat şi, de multe ori, nu-i răspundea nici măcar la telefon: „Whitney se ascundea de mine“.

Cissy Houston nu-l învinovăţeşte pe fostul soţ al lui Whitney, Bobby Brown , pentru problemele pe care aceasta le-a avut cu drogurile: „Este vinovat pentru modul în care s-a purtat cu ea, dar nu-l învinovăţesc pentru problemele cu drogurile“.

Mama artistei vorbeşte deschis în carte şi despre relaţia pe care aceasta a avut-o cu asistenta personală, Robyn Crawford, despre care presa a speculat că ar fi fost iubita lui Whitney. „Eu nu ştiu nimic despre o relaţie amoroasă. Asta a spus toată lumea, dar nimeni nu ştia exact. Eu ştiu doar că nu o voiam deloc în preajma lui Whitney“, dezvăluie Cissy Houston în carte, recunoscând, totuşi, că pe cele două le-a legat o prietenie adevărată: „Crawford a ţinut la Whitney. Ea a fost prima persoană care a venit să-mi spună că fiica mea are probleme cu drogurile“.

Mama artistei dezvăluie că este încă bulversată de dispariţia lui Whitney. „Sunt furioasă că a murit singură, în condiţiile acelea“, a mai spus Cissy, care speră că această carte va reaminti publicului cum era cu-adevărat artista: „Vreau ca oamenii să ştie adevărul, să ştie ce om minunat a fost“.

Mai multe pentru tine:
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Cum a avertizat-o Prințul Philip pe Kate Middleton chiar înainte să moară. Vorbele bunicului Prințului William au cutremurat-o pe Prințesă
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Oana Ioniță, moment de sinceritate. Cine e bărbatul căsătorit din showbiz pe care îl admiră: „Îmi plac oamenii frumoși”
Destinul tragic al prințesei Ioana Cantacuzino și vila „23 August” din Călimănești. Castelul a ajuns o ruină istorică
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%