Video Actorul Dolph Lundgren vorbește pentru prima dată despre diagnosticul de cancer VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Unul dintre cei mai iubiţi actori ai filmelor de acţiune face dezvăluiri despre cea mai cruntă bătălie din viaţa sa: cea cu boala.

Dolph Lundgren se luptă de 8 ani cu cancerul. Foto: Instagram

Dolph Lundgren a vorbit pentru prima dată despre momentul în care a fost diagnosticat cu cancer. Începând cu anii 1980, actorul suedez a făcut valuri în sfera divertismentului cu diferitele sale roluri iconice. De la "He-Man, Masters of the Universe" la "Soldatul Universal" şi seria "The Expendables", îndrăgitul talent a captivat publicul cu talentul și curajul actoricesc care îl caracterizează. Cu toate acestea, filmul care l-a catapultat pe Dolph Lundgren la celebritatea internațională a fost "Rocky IV" și interpretarea sa iconică a lui Ivan Drago, oponentul personajului lui Sylvester Stallone.

"Nu m-am așteptat niciodată să fiu un star de acțiune. Nu mi-am propus niciodată să fiu o vedetă de acțiune. M-am apucat de actorie pentru că mă făcea să mă simt bine", spunea el într-un interviu pentru "Salon" în 2021, reflectând asupra carierei sale. "Ca să fiu sincer, cariera mea este mai interesantă, mai provocatoare și mai satisfăcătoare în ultima vreme ... Cred că așa a fost menit să fie. Am venit din inginerie și arte marțiale". Dar, în timp ce noi îl vedeam neînfricat în rolurile sale de acţiune, Dolph Lundgren a avut parte și de obstacole care i-au schimbat viața, inclusiv lupta sa continuă cu cancerul.

Dolph Lundgren se luptă de opt ani cu cancerul

Într-un interviu acordat în cadrul serialului "In Depth with Graham Bensinger", Dolph Lundgren a dezvăluit că e într-o luptă continuă cu cancerul de opt ani încoace. Totul a pornit de la o tumoare depistată la unul dintre rinichi, în 2015. "Apoi am făcut scanări la fiecare șase luni, apoi le faci în fiecare an, și a fost bine, știți, timp de cinci ani", a explicat el. Starul din "The Expendables" a dezvăluit că boala a recidivat în 2020, după ce a făcut un RMN pentru refluxul acid. "Au descoperit că mai existau câteva tumori în jurul zonei", a spus el, indicând în apropierea plămânului, a stomacului și a coloanei vertebrale.

Acel moment a fost cel mai dificil pentru Dolph Lundgren, pentru că medicul său i-a spus că nu mai are mult timp de trăit: "A început să spună lucruri de genul: «Probabil că ar trebui să iei o pauză și să petreci mai mult timp cu familia ta» și așa mai departe".

Cu toate acestea, după ce a primit diagnosticul, starul din "The Punisher" a consultat un al doilea medic din Londra, care i-a recomandat un plan de tratament care să abordeze cancerul pulmonar, din cauza mutației mai agresive a acestuia. "Dacă aș fi urmat celălalt tratament, mi-ar mai fi rămas de trăit cam trei-patru luni", a spus el.

Din fericire, în urma schimbării tratamentului, tumorile sale s-au micșorat cu 90%. "Prognosticul este că, sperăm, când le vor scoate, nu va mai exista activitate canceroasă, iar medicamentele pe care le iau vor suprima orice altceva", a mai dezvăluit foarte optimist starul din "Rocky IV", "The Expendables", "Creed II" şi "Aquaman".

F

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Sydney Sweeney, cod roșu de erotism! Sânii mari, naturali și fermi n-au lăsat-o niciodată în anonimat
Patru zodii lasă ghinionul în urmă. După o perioadă dificilă și plină de provocări, nativii vor fi răsplătiți: bani, relații și împlinire
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Irina Ponta a ajuns în România. Prin ce mijloace a a reușit fiica de 17 ani a lui Ponta să ajungă în țară
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi