Vedetele care vor fi „ochii și urechile” lui Donald Trump la Hollywood

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Actorii Sylvester Stallone, Jon Voight şi Mel Gibson, susţinători de multă vreme ai lui Donald Trump, au fost numiţi joi, în mod simbolic, „ambasadori la Hollywood” pentru a fi „ochii şi urechile” preşedintelui ales al Statelor Unite într-o industrie cinematografică majoritar pro-democrată.

Hollywood FOTO: Shutterstock

Sylvester Stallone, un newyorkez de 78 de ani, care a interpretat rolurile principale în francizele "Rambo" şi "Rocky", a inaugurat o gală a preşedintelui ales, la jumătatea lunii noiembrie, în reşedinţa acestuia de la Mar-a-Lago, în statul Florida. Jon Voigt, în vârstă de 86 de ani, a fost decorat cu Medalia Naţională pentru Arte în timpul primului mandat al lui Donald Trump. Actorul şi regizorul Mel Gibson, în vârstă de 69 de ani, este de zeci de ani un ultraconservator asumat, scrie Agerpres.

"Am onoarea de a anunţa că Jon Voight, Mel Gibson şi Sylvester Stallone vor fi ambasadori speciali în acest spaţiu major, dar foarte agitat, care este Hollywood, în California", a scris pe reţeaua sa de socializare, Truth Social, miliardarul republican care va reveni luni la Casa Albă.

Cei trei actori, premiaţi de multe ori de industria filmului, au primit împreună 10 nominalizări la premiile Oscar, câştigând trei astfel de trofee.

"Ei vor fi emisarii mei speciali, cu obiectivul de a reface din Hollywood - care a pierdut mult în patru ani în beneficiul unor ţări străine - un loc mai mare, mai bun şi mai puternic decât a fost vreodată!", a adăugat Donald Trump.

Jon Voight, tatăl superstarului Angelina Jolie, a ţinut prima pagină a ziarelor din lumea întreagă în 2020, după ce actorul Frank Whaley l-a acuzat că l-a pălmuit în timpul unor filmări.

Într-o industrie cinematografică cu opinii majoritar pro-democrate, Jon Voight este cunoscut pentru faptul că îl sprijină de multă vreme pe Donald Trump.

Mel Gibson, un actor de origine irlandeză care şi-a petrecut copilăria în Australia, a fost acuzat de antisemitism, rasism, homofobie, alcoolism şi violenţă conjugală.

Sylvester Stallone, pentru care Donald Trump este "al doilea George Washington", a fost acuzat de agresiuni sexuale la sfârşitul anilor 1980, pe care actorul le-a negat şi care nu au dus la deschiderea unor proceduri judiciare.

"Aceste trei personalităţi pline de talent vor fi ochii mei şi urechile mele, iar eu voi face tot ceea ce îmi vor sugera. Va fi vorba despre redescoperirea, ca şi pentru Statele Unite ale Americii, a Epocii de Aur a Hollywoodului!", a adăugat politicianul republican, care va deveni pe 20 ianuarie primul preşedinte din istoria ţării sale care a fost condamnat penal.

Viitorul preşedinte american, în vârstă de 78 de ani, nu este deloc apreciat de numeroase staruri din industria muzicii şi a filmului, cum ar fi Taylor Swift, Beyonce, Bruce Springsteen şi George Clooney, care au susţinut-o pe vicepreşedinta democrată Kamala Harris în alegerile prezidenţiale.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”