Universitatea Howard l-a lăsat pe Sean „Diddy” Combs fără diploma de onoare. Motivul deciziei

0
Publicat:

Consiliul de administrație al Universității Howard, din Washington DC, a decis să îi retragă lui Sean „Diddy” Combs diploma de onoare.

Sean „Diddy” Combs, lăsat fără diploma de onoare FOTO: X

Anunțul survine după ce CNN a publicat o înregistrare video de pe o cameră de supraveghere în care producătorul hip-hop își lovește o fostă iubită în holul unui hotel, potrivit bbc.com.

Universitatea a precizat: „Comportamentul său, așa cum a fost surprins într-o înregistrare video publicată recent, este atât de fundamental incompatibil cu valorile și convingerile de bază ale Universității Howard, încât se consideră că nu mai este demn de a deține cea mai înaltă distincție a instituției”.

Rapperul și-a cerut scuze după ce videoclipul a fost publicat luna trecută pentru atacul asupra cântăreței Cassandra „Cassie” Ventura.

"Am fost dezgustat când am făcut-o. Am fost dezgustat. Sunt dezgustat și acum", a spus Combs în declarația sa.

"Am mers și am căutat ajutor profesional. M-am apucat să merg la terapie, să merg la dezintoxicare. A trebuit să îi cer lui Dumnezeu mila și harul său. Îmi pare foarte rău".

Universitatea Howard i-a conferit diploma lui Combs în 2014. Aceasta a precizat în declarația sa că va pune capăt, de asemenea, unei burse pe numele său și va rezilia un „acord de donație” încheiat în 2016 cu rapperul.

Acel acord era o donație de 1 milion de dolari pe care acesta a făcut-o prin intermediul fundației sale.

Universitatea a mai  precizat că numele lui Combs va fi eliminat din toate documentele care enumeră beneficiarii de diplome de onoare.

„Universitatea este de neclintit în opoziția sa față de toate actele de violență interpersonală”, se arată în declarație.

Patru femei, inclusiv fosta sa parteneră, Ventura, au intentat procese împotriva muzicianului, acuzându-l de abuz sexual și fizic.

Procesul Cassandrei Ventura a fost soluționat în noiembrie, iar Combs a negat toate acuzațiile de agresiune sexuală.

Într-o declarație emisă în decembrie anul trecut, Combs s-a apărat împotriva a ceea ce el a descris ca fiind „acuzații bolnăvicioase” făcute de „persoane care caută o zi de plată rapidă”.

„Permiteți-mi să fiu absolut clar: nu am făcut niciunul dintre lucrurile îngrozitoare despre care se afirmă”, a spus el, adăugând că va lupta pentru a-și reabilita numele.

În martie, agenți federali au percheziționat două case deținute de vedetă „în cadrul unei anchete în curs de desfășurare” privind traficul sexual.

Avocatul său a calificat acțiunea drept o „ambuscadă fără precedent” și o „utilizare exagerată a forței la nivel militar” și a susținut nevinovăția clientului său.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Singurele zodii cu noroc dublu în Noul An Chinezesc. Bani, iubire și oportunități neașteptate le bat la ușă. E anul ce le va aduce împliniri și câștiguri spectaculoase
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Scene dramatice cu actorul Shia LaBeouf, arestat în New Orleans. Starul de la Hollywood se zbate dezbrăcat în stradă, în timp ce mai mulți indivizi îl bat și înjură