Statele Unite: Apelul cineastului Roman Polanski va fi examinat de justiţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Roman Polanski speră să fie eliberat

Avocaţii lui Roman Polanski vor cere, în timpul unei audieri care va avea loc joi, la Los Angeles, încetarea urmăririi penale a clientului lor, aflat în regim de arest la domiciliu în Elveţia, unde aşteaptă o eventuală extrădare în SUA, ţara în care a fost acuzat de pedofilie, în urmă cu 30 de ani.

Audierea va începe la ora locală 10.00 (18.00 GMT), la Curtea de Apel din Los Angeles, California.

Acest apel reprezintă cea de-a noua încercare de a obţine încetarea urmăririi penale a clientului lor, pe motivul că acesta nu a beneficiat de o procedură penală echitabilă în epoca producerii faptelor de care este acuzat, în 1977.

Această cerere a fost respinsă în primă instanţă, în luna mai, din cauza absenţei cineastului de la acea audiere, judecătorul considerând că acesta nu va putea să îşi revendice drepturile atât timp cât va fi un "fugar".

Autorităţile americane cer extrădarea regizorului pentru o infracţiune veche de 30 de ani. Cunoscutul regizor riscă să petreacă până la doi ani într-o închisoare din SUA, pentru "întreţinerea de relaţii sexuale" cu o minoră de 13 ani, în 1977.

Polanski, în vârstă de 76 de ani, a fost arestat pe 26 septembrie, pe aeroportul din Zurich (Elveţia), în momentul în care se pregătea să participe la un festival de film unde urma să primească un premiu. Pe 4 decembrie el a fost eliberat din închisoare, după ce a plătit o cauţiune de 3 milioane de euro, pentru a fi transferat la cabana sa din Gstaad, în regim de arest la domiciliu.

În urmă cu 30 de ani, Roman Polanski, regizorul filmelor "Chinatown" şi "Rosemary's Baby", a petrecut 43 de zile într-o închisoare din California, unde a fost supus unei evaluări psihiatrice. Polanski a fugit din SUA înainte ca justiţia americană să ia o decizie în cazul său.

De atunci, regizorul a locuit în Europa şi a evitat să călătorească în statele care aveau tratate de extrădare cu Statele Unite.

Victima incidentului din 1977, care, în prezent, are 40 de ani, a cerut abandonarea cazului contra lui Polanski. Ea a mai spus că l-a iertat pe acesta şi că nu vrea ca regizorul să fie condamnat la închisoare.

Mai multe pentru tine:
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026