Soţia şoferului care a murit odată cu Paul Walker a dat în judecată compania Porsche

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Kristine Rodas, soţia lui Roger Rodas, şoferul maşinii implicate în accidentul ce a condus la moartea actorului Paul Walker, starul din franciza „Furios şi iute“, a dat în judecată compania Porshe. Rodas, care şi-a pierdut şi ea soţul, susţine că defecţiunile tehnice au cauzat accidentul, relatează „The Hollywood Reporter“.

Kristine Rodas a înaintat acuzaţiile la Curtea Supremă din Los Angeles. Ea afirmă că automobilul Porshe Carrera Gt din 2005 nu era dotat cu un sistem eficient anticoliziune şi cu un dispozitiv de siguranţă a rezervorului de combustibil.

Potrivit documentelor, autoturismul nu avea un dispozitiv special cu care sunt dotate maşinile de curse, dispozitiv ce împiedică scurgerea uleiului şi izbucnirea unui incendiu. Automobilul implicat în accident a luat foc imediat după coliziune, iar victimele au murit din această cauză. 

În actele depuse sunt amintite şi defecţiuni la suspensii, ceea ce a făcut ca maşina să scape de sub control şi să lovească trei copaci. 

„Maşina a fost nesigură din cauza designului, a componentelor şi a manufacturii. Toate acestea au condus la producerea accidentului“, a declarat Kristine Rodas.

Mark Geragos, avocatul Kristinei Rodas, afirmă că investigatorii pe care i-a angajat pentru a evalua pagubele şi accidentul, contestă faptul că viteza a fost una foarte mare. 

Pe de altă parte, şeriful Departamentului de Poliţie din Los Angeles a ajuns la concluzia că viteza a fost cauza accidentului şi nu componentele maşinii. 

Roger Rodas a fost antrenat pentru a fi şofer de curse, potrivit actelor de la proces. La momentul decesului, Paul Walker filma pentru pelicula „Furios şi iute 7/Fast&Furious 7“. Pentru unele scene, compania Universal a cerut acum ajutorul fraţilor actorului, Cody şi Caleb Walker, care îl înlocuiesc pe acesta. Pelicula îi are ca actori principali pe Vin Diesel, Michelle Rodriguez, Tyrese Gibson şi Chris „Ludacris” Bridges, urmând să fie lansată pe 10 aprilie 2015. 

Mai multe pentru tine:
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție