„Singura casă pe care a avut-o“ Jimi Hendrix, transformată în muzeu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Jimi Hendrix a fost desemnat „cel mai mare chitarist al tuturor timpurilor“ FOTO Getty Images

Camerele din mansarda blocului din Londra în care legendarul chitarist Jimi Hendrix şi-a petrecut cea mai mare parte a timpului vor fi transformate într-un muzeu, după cum informează site-ul theguardian.com.

Ani la rând fanii celui mai bun chitarist al tuturor timpurilor au încercat să viziteze podul închiriat de către acesta la sfârşitul anilor 1960 şi pe care îl descria cu durere ca fiind „singura casă pe care a avut-o vreodată“.

Municipalitatea şi fanii artistului au obţinut un împrumut în valoare de 1,8 milioane de dolari pentru a reamenaja parţial mansarda de pe Brook Street, pentru care Jimi Hendrix plătea 30 de lire sterline pentru a o împărţi cu iubita sa, Kathy Etchingham.

Hendrix şi Handel, genii despărţite de secole

Mai mult, clădirea va fi restaurată pentru a arăta ca în perioada în care chitaristul a locuit acolo, iar noul muzeu va prezenta obiecte personale ale artistului, dar şi suvenire din întreaga sa carieră.

Două plăci comemorative albastre de pe peretele exterior al clădirii din secolul al XVIII-lea îi omagiază pe cei doi giganţi ai muzicii, care au fost separaţi de secole: Hendrix, care locuia la numărul 23, şi George Frideric Handel, care a locuit la numărul 25.

Clădirea în care au locuit două dintre cele mai mari legende ale muzicii: Jimi Hendrix şi George Frideric Handel FOTO Daily Mail

Muzeul Handel, „o adevărată bucurie“

Casa lui Handel a devenit muzeu încă din 2001 şi este unul dintre cele mai vizitate locuri, după cum apreciază Wesley Kerr, preşedintele comitetului londonez al Heritage Lottery Fund: „Handel House Museum este unul dintre cele mai preţioase şi evocatoare locuri din Londra. Să vizitezi frumoasa casă restaurată, în care unul dintre cei mai mari compozitori din istorie a trăit şi a scris unele dintre cele mai frumoase piese, este o adevărată bucurie“.

Muzeul Hendrix, un nou capitol

De asemenea, Kerr a declarat, pentru theguardian.com, că este încântat de faptul că prin subvenţia primită se va putea deschide un nou capitol din istoria muzicii: „Se va pune la dispoziţia vizitatorilor etajul vecin, unde Jimi Hendrix, un alt nume important al muzicii, a găsit inspiraţie şi fericire, depăşind limitele muzicale în perioada de glorie a rock and roll-ului“.

Hendrix, născut în Seattle, este considerat unul dintre cei mai mari chitarişti din istoria muzicii rock, era aproape necunoscut când a ajuns în Londra, în anul 1966. După o seară în care publicul său a fost format din personalităţi precum John Lennon, Eric Clapton, Pete Townshend şi Mick Jagger zvonurile despre talentul său impresionant s-au răspândit. În 2003, el a fost numit de către revista „Rolling Stone“ „cel mai mare chitarist al tuturor timpurilor“.

Mai multe pentru tine:
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Horoscop marți, 9 decembrie. Racii au discuții aprinse în cuplu, iar Peștii vor să fie remarcați la locul de muncă
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Motivul halucinant pentru care Emmanuel Macron a apărut cu pantofi cu două numere mai mari. Imaginile sunt reale și au încins Internetul
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei