Sharon Stone îi răspunde Madonnei, după ce cântăreaţa a spus că e o actriţă „oribil de mediocră“: „Te iubesc şi te ador, nu mă voi supăra pe tine“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sharon Stone a declarat că refuză să se supere pe Madonna, după publicarea în presa americană a unei scrisori din anii 1990 în care celebra cântăreaţă pop spunea că vedeta din „Basic Instinct“ este o actriţă „oribil de mediocră“, informează BBC. În acea scrisoare, Madonna mărturisea că nu îi plăcea felul în care cariera ei actoricească era comparată cu aceea a lui Sharon Stone.

„Să ştii că sunt prietena ta. Mi-am dorit să fiu un star rock în anumite momente... (şi) m-am simţit uneori la fel de mediocră pe cum m-ai descris tu“, a scris Sharon Stone într-un mesaj pe Facebook, notează Agerpres

Actriţa mai spune că este „absurd“ faptul că unele scrisori private ale Madonnei au fost publicate în presa americană, înainte ca ele să fie puse în vânzare în cadrul unei licitaţii.

„Noi două ştim acest lucru, la fel doar ca aceia care au supravieţuit atât de mult, că acceptarea propriei mediocrităţi este singura cale de a ne însuşi punctele noastre forte; pentru a deveni ceea ce amândouă am devenit“, a continuat Sharon Stone în mesajul ei de pe Facebook.

„Te iubesc şi te ador; nu mă voi supăra pe tine din cauza unei invadări a evoluţiei tale personale“, a adăugat celebra actriţă americană.

Actriţa în vârstă de 59 de ani a răspuns în acest fel unei scrisori în care Madonna afirma că se plictisise să citească în presă că Sharon Stone avea „cariera cinematografică pe care ea nu o va avea niciodată“.

Acel text scris de mână al cântăreţei pop era adresat lui „J“, despre care se crede că ar fi John Enos, un actor cu care Madonna a avut o relaţie în anii 1990.

În aceeaşi scrisoare, Madonna spunea că se simţea „inconfortabil în propria piele“, că era „atât de descurajată“ şi că avea o părere „neagră, neagră, neagră“ despre viaţă.

„E atât de fără echivoc (sic) de frustrant să citesc că Whitney Houston are cariera muzicală pe care mi-o doresc şi că Sharon Stone are cariera cinematografică pe care eu nu o voi avea niciodată. Ele sunt atât de oribil de mediocre şi au fost mereu prezentate ca nişte modele de virtute şi ca un fel de etalon pentru a mă umili“, mai spunea cântăreaţa în acel text.

Scrisoarea a fost inclusă într-o licitaţie online dedicată unor obiecte care au aparţinut Madonnei, programată să înceapă pe 19 iulie.

Cu toate acestea, vineri dimineaţă, scrisoarea nu mai figura printre loturile propuse spre vânzare ce erau prezentate pe site-ul casei de licitaţii Gotta Have Rock and Roll.

Printre celelalte obiecte scoase la licitaţie se află şi o scrisoare primită de Madonna de la Tupac Shakur, în care rapperul îi mărturisea vedetei pop că rasa a fost un factor care a contribuit la decizia sa de a pune capăt relaţiei lor. 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort