Selena Gomez a dezvăluit ce diagnostic a primit: „Am fost speriată dar şi uşurată să aflu de ce atâţia ani am suferit de depresie şi anxietate“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Selena Gomez FOTO Guliver/Getty Images

Actriţa şi cântăreaţa Selena Gomez (27 de ani) a dezvăluit, în timpul unei discuţii online cu Miley Cyrus, boala psihică cu care a fost diagnosticată, după ce ani de zile a suferit de depresie şi anxietate, scrie The Hollywood Reporter.

Selena Gomez a discutat diagnosticul pentru prima dată vineri seară, în timpul serialului „Bright Minded“ al lui Cyrus de pe Instagram. Aproximativ 180.000 de oameni au urmărit discuţia lor de 20 de minute despre sănătatea mintală.

Selena Gomez a anunţat la începutul acestei săptămâni că a făcut o donaţie Cedars-Sinai Medical Center din Los Angeles, unde a fost supusă unui transplant renal în urmă cu trei ani şi diagnosticată cu lupus.

La finalul anului 2018, presa americană a scris că actriţa s-a internat într-un centru pentru a primi îngrijiri pentru o afecţiune psihică.

Artista a dezvăluit acum că a fost diagnisticată cu tulburare bipolară. 

„Recent, am fost la unul dintre cele mai bune spitale psihiatrice din America, McClean, şi am discutat că după ce am trecut prin tot felul de lucruri, am realizat că sunt bipolară“, i-a spus Gomez lui Cyrus.

Ea a continuat: „Am fost, în egală măsură, speriată şi uşurată pentru că am aflat, în sfârşit, de ce sufăr de atâţia ani de depresie şi anxietate (...). Am aflat mai multe informaţii între timp şi chiar mă ajută. Nu mă mai sperie, odată ce ştiu despre ce e vorba“.

„Cred că oamenii se tem de asta, nu-i aşa? Am văzut asta şi în familia mea. Sunt din Texas, nu este cunoscut că aici se discută despre sănătatea mintală. Trebuie să pari grozav. (...) Când în sfârşit am spus ce voiam să spun, am vrut să ştiu totul despre asta. Şi mi-a spulberat teama“, a mai povestit Gomez.  

La începutul acestui an, Selena Gomez a lansat al treilea album de studio, „Rare“, care a debutat pe primul loc în topul Billboard 200.

Selena Gomez, născută pe 22 iulie 1992, în Texas, a devenit celebră încă din adolescenţă, când a jucat în serialul „Wizards of Waverly Place“ (2007 - 2012), difuzat de Disney Channel. 

La sfârşitul lunii august 2016, a anunţat că va lua o pauză în carieră pe termen nedefinit, pentru a-şi reveni după o perioadă dificilă, marcată de atacuri de panică şi depresie, ce ar putea fi efectele secundare ale maladiei lupus cu care a fost diagnosticată în 2014. Artista a anulat, de asemenea, jumătate din turneul ei „Stars Dance“, în 2014, după acel diagnostic. A mai lansat albumele de studio - „Stars Dance“ (2013) şi „Revival“ (2015).

Recent, a jucat în regia unora ca Woody Allen („A Rainy Day in New York”) şi Jim Jarmusch („The Dead Don't Die“) şi a anunţat lansarea unei linii de produse cosmetice.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”