Secretele întunecate din viața lui Whitney Houston: abuzată în copilărie, probleme cu drogurile și cu alcoolul VIDEO

0
Publicat:

La 9 august 1963 s-a născut Whitney Houston. Din păcate, la vârsta de 48 de ani, artista a fost găsită moartă în cadă. Viața ei scurtă, dar tumultoasă, a ascuns multe secrete.

Whitney Houston și-a făcut debutul în actorie alături de Kevin Costner în drama romantică din 1992 „The Bodyguard“.

Whitney Houston a fost singura artistă care a avut şapte hituri consecutive în topul Billboard Hot 100: „Saving All My Love for You“, „How Will I Know“, „Greatest Love of All“, „I Wanna Dance with Somebody (Who Loves Me)“, „Didn't We Almost Have It All“, „So Emotional“ şi „Where Do Broken Hearts Go“.

Copila cu voce unică

Încă din copilărie, fata din New Jersey ştia că, mai devreme sau mai târziu, va deveni cântăreaţă. În prima fază, aceasta a cântat într-un cor al bisericii şi, treptat, a început să cânte în cluburi. Într-una dintre ele, frumoasa în vârstă de 20 de ani l-a cunoscut pe Clive Davis. Ea a semnat primul său contract cu legendarul producător de discuri. Albumul ei de debut, lansat în 1985, a fost prima ei mare victorie. Oamenii credeau că vocea ei e unică.

În spatele scenei, Whitney trăia o adevărată dramă. Într-un documentar se dezvăluie faptul că artista a fost abuzată sexual de vărul ei - Dee Dee Warwick.

Fratele vitreg al cântăreţei, Gary Garland, a povestit cum a fost abuzat de către Warwick. Şi crede că sora lui a trecut prin acelaşi lucru. Mătuşa lui Whitney, Mary Jones, a confirmat, de asemenea, aceste acuzaţii.

Potrivit prietenilor cântăreţei, Whitney lua droguri chiar şi atunci când era adolescentă. Când a născut-o pe fiica ei Bobbi Kristina, Houston a încercat cu disperare să scape de acest viciu. Din păcate, nu și-a putut controla dependenţa.

Căsătoria lui Whitney cu Bobby Brown s-a transformat, de asemenea, într-o dramă. Cântăreţul R&B Bobby Brown a publicat volumul de memorii „Every Little Step“, mare parte a paginilor fiind dedicate mariajului de 15 ani cu Whitney Houston.

Înaintea de lansarea cărţii, artistul a acordat un interviu postului ABC în care a dezvăluit, printre altele, că regretata Whitney Houston a avut o relaţie cu una dintre asistentele sale personale, Robyn Crawford, dar şi cu raperul Tupac. De asemenea, Brown susţine că, la rândul lui, a avut aventuri cu Madonna şi cu Janet Jackson.

„În mod ciudat, dependenţa de droguri a lui Whitney a devenit chiar mai mare după ce s-a născut Bobbi Kris. Probabil a fost un soi de răzbunare pentru că în lunile de sarcină a fost obligată să renunţe la consumul de droguri. Încercam să o conving să rămână în camera ei când consuma, spunându-i că nu ar trebui să apară într-o asemenea stare în faţa fiicei noastre. Dar nu o puteam disciplina pe Whitney, nimeni nu putea face acest lucru. Whitney făcea ce voia. Fiica noastră a crescut în mijlocul acestor lucruri. Şi-a văzut deseori mama şi tatăl drogaţi şi distruşi, la pământ. Cum poţi petrece timp cu fata ta dacă eşti tot timpul drogat? Mă enervam foarte tare pe Whitney, urlam la ea şi voiam să divorţăm. Lucrurile astea s-au întâmplat ani la rând. Fiica noastră a asistat la astfel de scene. Când privesc în urmă, simt o durere enormă. Am dezamăgit-o“, a mărturisit el.

„Ea a fost prima care a înșelat“

El a vorbit și de relațiile intime: „Ea a fost prima care a înşelat. S-a culcat cu mulţi dintre producătorii şi artiştii din echipa ei sau alături de care avea colaborări. Nu o să dau nume, pentru că unii încă fac parte din industrie şi câţiva mă consideră prietenul lor. Când am aflat despre prima aventură, am fost şocat. Atunci mi-am dat seama că dacă ea joacă aşa, o să fac şi eu acelaşi lucru.“

Whitney a apelat, de-a lungul vieții, la chirurgia plastică, a avut probleme cu alcoolul și chiar a avut câteva încercări de a-și lua viața. Ea avea semne pe abdomen, piept și coapsa stângă, considerate a fi de la procedurile cosmetice, inclusiv implanturi mamare.

Avea, de asemenea, o cicatrice pe antebrațul stâng, despre care unele surse spun că ar fi fost autoprovocată.

Cu câteva zile înainte să fie găsită moartă, Whitney a fost dată afara dintr-un club din Los Angeles, iar mâinile și picioare ei sângerau.

Mai multe pentru tine:
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Gestul răvășitor al lui Eugen Cristea, la 7 luni de la decesul soției: „Îi simt prezența în casă, mai pun o farfurie pe masa de Crăciun”. Cine îi alină suferința?
Motivul halucinant pentru care Emmanuel Macron a apărut cu pantofi cu două numere mai mari. Imaginile sunt reale și au încins Internetul
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Roxana Călin, doctoriţa care a îngrozit România în anii ’90. Și-a ucis şi tranşat rivala în dragoste
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei