Rihanna, ţinta preferată a agresorilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Rihanna s-a confruntat şi în trecut cu fani obsedaţi  FOTO Reuters

Un bărbat fără adăpost, în vârstă de 53 de ani, a fost arestat, joi seară, după ce a lăsat mai multe bilete de ameninţare la casa închiriată de celebra cântăreaţă Rihanna în New York.

Potrivit „The New York Post“, Kevin McGlynn, acuzat de hărţuire şi ameninţare, a trimis bilete cu mesaje ameninţătoare la casa cântăreţei de trei ori – de două ori pe 8 iulie şi o dată pe 1 iulie. Bărbatul a fost arestat în seara de 24 iulie, fără posibilitatea de a ieşi pe cauţiune.

Rihanna a închiriat casa din New York, unde a avut loc incidentul, după ce, în luna mai, a trebui să-şi părăsească reşedinţa din Pacific Palisades, California, din cauza hărţuitorilor, care nu contenau să apară la uşa sa, relatează conctactmusic.com

În martie 2013, interpreta hitului „Stay“ a obţinut un ordin de restricţie împotriva unui bărbat, care a pătruns prin efracţie în casa vecină, crezând că acolo locuieşte idolul său.

Tot anul trecut, în iunie, unui alt bărbat, în vârstă de 26 de ani, i-a fost interzis de către forţele de ordine să se apropie la mai puţin de 100 de metri de Rihanna, după ce a fost surprins încercând să se strecoare în casa cântăreţei prin acoperiş.

Mai multe pentru tine:
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice