Video Profitul imens făcut de Mircea Bravo. Popularul vlogger: „Ai mei erau disperați la început, mama plângea că o fac de râs“ VIDEO

0
Publicat:

În timp ce alți actori apar zi de zi la TV sau în ziare doar pentru scandaluri amoroase, droguri sau certuri interminabile, popularul vlogger Mircea Bravo își vede de treabă, iar proiectele îi merg strună - dovadă și câștigurile mari.

Mircea Bravo a colaborat inclusiv cu NATO. FOTO Arhivă personală

Mircea Bravo, pe numele său real Mircea Popa, este un tânăr comediant din Cluj, în vârstă de 30 de ani. Originar din Beclean (Bistrița-Năsăud), el a urmat cursurile Facultăţii de Drept din Cluj, însă a renunţat la o carieră în avocatură pentru a se dedica unui hobby care l-a făcut celebru în România. În curând se vor împlini 10 ani de când a intrat în atenția fanilor.

Am început acest proiect într-o zi de 16 octombrie, în 2014, eram convins încă de atunci că voi reuşi. Într-o primă fază, timp de un an, am fost ceva mai agresiv, am mers pe farse pentru a deveni cunoscut. Am apelat la fel de fel de scene care au provocat discuţii vii în mediul online: am intrat într-un mall îmbrăcat în scutece, am făcut farse cu poliţişti, preoţi sau taximetrişti. Într-o zi am fost şi bătut de un om căruia i-am făcut o farsă. În timp am ajuns să fiu cunoscut de poliţiştii din toată ţara, pentru că au fost anunţaţi să nu cadă în plasa mea”, a spus Mircea.

Mircea Bravo milionarul

În schimb, părinţii săi - care au rămas în Beclean, unde au o firmă în construcții - au avut de suferit în perioada în care el filma farse.

Ai mei erau disperaţi, ei erau convinşi că voi deveni avocat, că voi fi o persoană sobră, dar s-a întâmplat cu totul altfel. Tot pe atunci, tata mi-a povestit că mama plângea fiindcă o făceam de ruşine şi că nici nu mai putea să iasă din casă de jenă. Culmea e că acum, după ce am renunţat la farse şi am abordat alt stil de comedie, amândoi sunt mândri de mine. Au înţeles şi ei că asta îmi doresc să fac şi au văzut că în felul ăsta m-am realizat şi pe plan financiar. Şi chiar au început să-mi aprecieze materialele”, a povestit Mircea Bravo. 

În prezent, el are unele dintre cele mai puternice comunități din mediul online: 3,4 milioane de fani pe Facebook, 1,1 milioane de abonați pe YouTube și 568.000 de urmăritori pe Instagram.

Nu îi place să vorbească despre bani, deși admite că are câștiguri bune. Pentru asta, însă, muncește, iar alături de el e o întreagă echipă. Iar dacă Mircea Bravo evită discuțiile despre bani, site-ul termene.ro arată că el a câștigat bani frumoși prin firmele sale. În total, firmele lui Mircea Popa au adunat până la finele anului trecut peste 10 milioane de lei profit - mai exact 10.412.275 lei. 

Mircea Bravo are un nou film, „Nuntă pe bani“ se cheamă, cu care speră să facă figură frumoasă ca la debutul cu „Mirciulică“ din 2022. 

Mai multe pentru tine:
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Regele Carol al II-lea, sedus de o spioană nazistă? Episodul care a cutremurat Palatul în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG