Prima nuntă regală televizată s-a încheiat cu primul divorţ regal în 200 de ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fotograful Antony Armstrong-Jones şi Prinţesa Margaret FOTO Profimedia

Mai mult de 300 de milioane de oameni au urmărit prima nuntă regală transmisă vreodată la televizor, pe 6 mai 1960. Cei doi miri au fost Prinţesa Margaret, sora Reginei Marii Britanii, şi fotograful Antony Armstrong-Jones, protagoniştii unei transmisiuni televizate care a făcut istorie.

Ne-am obişnuit să admirăm mirese precum Kate Middleton sau Meghan Markle, în cea mai frumoasă zi din viaţa lor. Stăm confortabil pe canapea şi urmărim nunţile regale transmise în direct, fără să ne gândim că prima dată când s-a decis ca un asemenea eveniment să fie televizat a fost acum mulţi ani în urmă, în 1960.

Conform tradiţiei regale, Prinţesa Margaret a mers cu o trăsură cu geamuri mari, pentru a putea fi văzută şi admirată, de la Casa Clarence la Westminster Abbey însoţită fiind de cumnatul ei Prinţul Phillip, totodată soţul Reginei Elisabeta a II-a. Până atunci, la evenimentele similare doar mulţimea aflată pe traseu putea admira mireasa, însă din 1960 sute de milioane de oameni au putut "participa" la aceste ceremonii.

Citeşte aici cum a decurs nunta regală, dar şi cum a fost distrus mariajul celor doi de petreceri şi infidelităţi. 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine