Povestea de dragoste dintre Marco Dulca şi Mihaela Buzărnescu: „Felicitări, iubirea mea”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Marco Dulca şi Mihaela Buzărnescu sunt într-o relaţie de câteva luni şi au o poveste frumoasă de dragoste. Victoria obţinută de jucătoarea de tenis la Le Neubourg l-a făcut pe fotbalistul Chindiei să o felicite public pe sportivă: „Felicitări, iubirea mea”.

Mihaela nu a avut o misiune uşoară, deoarece adversara, Ana Bodnar, se află în mare formă, cu 14 meciuri câştigate din 16 disputate în luna septembrie. Românca a învins cu 6-1, 6-3 şi a urcat până pe locul 125 WTA.

Relaţia cu Marco Dulca pare să-i priască din plin Mihaelei, care se află într-una dintre cele mai bune forme ale sale. De altfel, ea a urcat nu mai puţin de 50 de locuri în clasamentul WTA în ultima perioadă! Atunci când are timp, Miki merge pe stadion la meciurile lui Marco, scrie Digisport.

Marco Dulca Foto Mediafax

„Felicitări, iubirea mea", a fost unul dintre mesajele postate de Marco, iar în altul este pusă o inimioară plus trei „flăcări".

Mihaela Burzănescu a fost recompensată cu un premiu de 12.192 de dolari după ce a triumfat la Le Neubourg. Româna nu mai câştigase niciun titlu din 2018, când a participat la turneul WTA 500 de la San Jose (SUA) şi a câştigat cu 6-1, 6-0 în finala cu Maria Sakkari (Grecia).

Mai multe pentru tine:
Gestul răvășitor al lui Eugen Cristea, la 7 luni de la decesul soției: „Îi simt prezența în casă, mai pun o farfurie pe masa de Crăciun”. Cine îi alină suferința?
Motivul halucinant pentru care Emmanuel Macron a apărut cu pantofi cu două numere mai mari. Imaginile sunt reale și au încins Internetul
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Roxana Călin, doctoriţa care a îngrozit România în anii ’90. Și-a ucis şi tranşat rivala în dragoste