Paula Seling este mama unei fetițe de 9 ani: „Până azi am ales discreția“ FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cântăreața a dezvăluit într-o postare pe pagina sa de Facekook că este mama Elenei, o fetiță în vârstă de 9 ani, care a intrat în familia sa în urmă cu șase ani.

Elena Bucura Seling a intrat în familia cântăreței acm 6 ani FOTO Facebook/Arhivă personală

Foarte discretă în ceea ce privește viața sa personală, înaintea acestor Sărbători Paula Seling a decis să facă o dezvăluire emoționantă: este mamă. Cântăreața a vorbit într-o postare pe Facebook despre micuța Elena și a explicat de ce a decis să facă public abia acum acest lucru.

Paula Seling spune despre Elena că este „un copil născut din inimă“, ceea ce indică faptul că fetița a fost adoptată.

„Mami, sunt pregătită să afle lumea despre mine... Elena Bucura Seling este fetița noastră, a lui Radu Bucura și a mea, și este cel mai frumos cadou pe care viața ni l-a dat. Este frumoasă , este bună, e sensibilă și foarte veselă și o iubim până la cer și înapoi. La cei aproape 9 ani pe care îi are

Elena a petrecut aproape șase în familia noastră și de atunci suntem cei mai fericiți părinți iar bunicii sunt în al nouălea cer. Până azi am ales discreția în fața opiniei publice ca urmare a unei întâmplări nedorite când a venit plângând acasă. Viața unui copil născut din inimă poate fi uneori complicată, copiii uneori preiau discuții din cadrul familial și pot să se necajească unii pe alții, în comunitate.

Nu este vina lor, poate că societatea are anumite moșteniri din vremea veche, așa că am preferat să nu comunicăm această bucurie până când Elena nu va fi suficient de matură să înțeleagă ce i se întâmplă și să fie puternică în față oricăror situații. Nu m-a interesat dacă oamenii mă vorbesc sau își pun întrebări la întâlnirea cu noi, singurul lucru important pentru mine era echilibrul Elenei și starea ei de fiecare zi. Elena este un copil extrem de sensibil, iubitor, determinat, muncitor și talentat în tot ce își propune. M-a uimit evoluția ei, felul în care relaționează cu ceilalți copii, spiritul de leader și dorința ei de a fi mereu prima. Ne iubim enorm și am sentimentul că Dumnezeu ne-a pregătit pentru venirea ei, de mult timp.

Cu toate întâmplările din viețile noaste, tatăl ei este foarte implicat în creșterea ei, îi este foarte apropiat și face tot posibilul să petreacă mult timp împreună. În ultima perioadă, media a început să scrie tot felul de lucuri, unele total pe lângă realitate. Nu mă afectează șinici nu doresc să comentez nimic. Însă dacă o afectează pe ea, este grav.

Într-o zi m-a luat la discuții și mi-a spus că o prietenă i-a atras atenția asupra unui articol ce spunea că «Paula Seling nu are copii!». Înainte de acest moment, eu am evitat să răspund la întrebări în interviurile mele, despre intimitatea familiei și am încercat să mă asigur că răspunsurile mele nu pot fi interpretate în așa fel încât să o afecteze pe ea. S-au găsit, însă, jurnaliști care nu înțeleg că intimitatea este un drept și că un răspuns evitat are un anumit rost iar titlurile mereu sunt puse de alte persoane care au meseria de a găși hook-uri incitante pentru click-uri. M-am mirat și m-a afectat, gândindu-mă la ce o fi în inimioara ei.

I-am explicat că unele sunt articole inspirate sau rescrise după interviuri și aparițîi mai vechi , înainte ca Dumnezeu să o aducă în familia noastră. I-am explicat că am așteptat ca ea să fie suficient de matură încât să nu o afecteze nimic, totodată din respect pentru dreptul ei la intimitate. Voiam să fiu sigură că este decizia ei de a fi cunoscută public, de a avea acces la ceea ce spune lumea. Iar cu câteva săptămâni în urmă a venit la mine și mi-a spus: Mami, sunt pregătită să afle lumea despre mine.

I-am spus asta tatălui ei și împreună am decis că, după șase ani de când Elena a stat ferită de gândurile lumii, este suficient de matură să treacă prin aceste lecții puternice de viață. Mi-aș dori că lumea să fie respectuoasă și blândă , așa cum merită suflețelul ei cald, bun, sensibil și luminos, așa cum toți prietenii de familie, cât și cei din media care știau de dragă noastră, au păstrat discreția și au protejat mediul nostru de familie. Vă îmbrățișez cu drag", a scris artista pe Facebook.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026