Mircea Radu: „România nu se mai poate face bine decât dacă i se întorc cât mai mulţi copii înapoi“ VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mircea Radu FOTO Facebook

Prezentatorul TV Mircea Radu (50 de ani) a transmis un mesaj video, în mediul online, în ziua primului tur de alegeri prezidenţiale.

Mai multe vedete au transmis mesaje prin intermediul cărora îi îndeamnă pe români să iasă la vot

Mircea Radu a postat pe contul său de Facebook un clip în care spune că şi-a exercitat deja dreptul de a vota, iar aflat în secţia de votare şi-a amintit de un slogan de acum câţiva ani, „Prin noi înşine“, în jurul căruia şi-a creat mesajul video transmis fanilor săi. 

Prezentatorul TV pune accentul şi pe faptul că românii sunt „secaţi de puteri, neîncrezători şi manipulaţi“, iar asta se poate schimba doar dacă se întorc în ţară tinerii plecaţi în străinătate.

„Azi, la vot, mi-am adus aminte de un slogan electoral de acum câţiva ani, «Prin noi înşine». Nu cred că prin noi înşine mai putem face ceva. Suntem vlăguiţi, secaţi de puteri şi neîncrezători. Manipulaţi şi înrăiţi, ne-am bătut ca chiorii, ne-am săpat, ne-am vorbit de rău ca nimeni alţii. Sunt unul dintre cei care cred că România nu se mai poate face bine decât dacă i se întorc cât mai mulţi copii înapoi de pe unde au plecat. Ei, cu experienţă căpătată prin studiu şi muncă cinstită, ajunşi mari fără pile şi relaţii, pot ajuta decisiv la îndreptarea unei Românii în care să ne placă să trăim“, le-a spus fanilor Mircea Radu.

„Prin noi înşine, eu am votat astăzi având în minte ecoul lugubru al acelui slogan!“, a încheiat prezentatorul TV.

Şi alte persoane publice precum cântăreţul şi actorul Tudor Chirilă, prezentatoarea TV Andreea Marin, cântăreţele Monica Anghel şi Irina Rimes, actriţa Paula Chirilă, creatorul de modă Cătălin Botezatu au făcut declaraţii în ziua alegerilor prezidenţiale.  

Mai multe pentru tine:
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
O companie cunoscută își închide toate cele 17 magazine din România. Au fost anunțate deja lichidări masive de stocuri
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Crăciun regal colorat la Sandringham. Prințesa Kate a ales carourile, iar Regina Camilla roșul
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate