Video Mihai Bendeac vrea să intre în politică: „Simt tot mai acut nevoia să mă înscriu în PSD sau să votez PSD” VIDEO

0
Publicat:

În pragul vârstei de 40 de ani, Mihai Bendeac a făcut, pe contul său de Facebook, o mărturisire în stilu-i caracteristic. „Ceva se întâmplă cu mine”, a conchis vedeta care a vorbit inclusiv despre cum s-ar vedea în politică.

Cu cât se apropie mai mult momentul în care urmează să împlinesc 40 de ani, cu atât spaimele mele, cu atât fricile mele vizavi de ceea ce înseamnă îmbătrânirea (râde)… Am ajuns la vârsta la care într-adevăr sunt daddy, dar vreau să vă asigur că nu sunt și sugar-daddy”, așa își începe fostul jurat de la Antena 1 înregistrarea video.

Actorul tratează cu umor ceea ce pentru alții înseamnă criza vârstei a doua, glumind despre „nevoia” sa de a intra în politică.

M-am trezit de dimineață, m-am dus la chioșc, mi-am luat Formula As, după care am fost la cumpărături, mi-am luat medicamente, acum mă duc să mă văd cu un prieten, că el mai știe ce fac ăștia cu pilonul doi de pensie, ăsta este programul meu. Mă gândesc unde să merg la vară: Voineasa, Moneasa... Și, în același timp, nu știu, se întâmplă o chestie foarte dubioasă, simt tot mai acut nevoia ori să mă înscriu în PSD, ori să votez cu PSD, ceva se întâmplă cu mine. Mă uit așa în jur, bă, nu se mai fac mașinile cum se făceau înainte. Păi când îți luai un Cielo, când îți luai... Deschizi televizorul și nu mai ai la ce să te uiți, păi ce emisiuni frumoase făceam eu, educative…”, a spus Mihai Bendeac, într-un video postat pe contul său de Facebook. 

Mihai Bendeac. FOTO Facebook Mihai Bendeac

Amintim că Mihai Bendeac a părăsit emisiunea „iUmor“ după 13 sezoane în care a făcut parte din juriu. Actorul a plecat atunci și de la postul Antena 1, în urma unui conflict cu colegii din echipa de producție, dar lucrurile n-au rămas definitiv tranșate.

În juriu a venit Costel Bojog (40 de ani), care, începând cu cea de-a şasea ediţie a show-ului, s-a alăturat pupitrului juriului „iUmor“, în calitate de membru permanent.

Mai multe pentru tine:
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Proxenetism la Palat? Ducesa i-a oferit lui Jeffrey Epstein o femeie „singură și cu un corp grozav”. Nici fiicele ei n-au scăpat
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Horoscop 17 februarie. Fecioarele simt nevoia de retragere, oportunități de dezvoltare profesională pentru Pești
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort