Mihai Bendeac, despre procesul pierdut cu Antena Group: „Sentinţa pare surprinzătoare. Cât despre un eventual apel, habar n-am. Nu mă atrage ideea“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Actorul Mihai Bendeac a reacţionat după ce a pierdut procesul cu trustul de media Antena Group, catalogând decizia drept „surprinzătoare“.

Mihai Bendeac, care a fost acţionat în instanţă de Antena Group la sfârşitul anului trecut pentru „încălcarea în mod repetat a clauzelor contractuale“, consideră decizia de a plăti despăgubiri de 3.000 de euro drept „surprinzătoare“. „În loc de câteva sute de mii de euro daune, au rămas 3.000. De vreo sută de ori mai puţin“, a scris actorul pe contul de Facebook

Decizia nu este definitivă, putând fi atacată cu apel, însă Bendeac a precizat că „nu-l atrage ideea“: „Cred că m-am născut să fiu pe platouri de filmare şi în săli de teatru, nu la tribunal. Mă obosesc chestiunile juridice.“ Toate detaliile despre procesul lui Mihai Bendeac cu Antena Group le puteţi citi aici.

Mesajul integral al lui Mihai Bendeac 

„Sentinţa de astăzi (18 mai - n.red.) pare surprinzătoare. În loc de câteva sute de mii de euro daune, au rămas 3.000. De vreo sută de ori mai puţin. Am fost ajutat de o doamnă avocat excepţională, Diana Hatneanu. Căreia îi mulţumesc. Cât despre un eventual apel, habar n-am. Nu mă atrage ideea. Cred ca m-am născut să fiu pe platouri de filmare şi în săli de teatru, nu la tribunal. Mă obosesc chestiunile juridice deja. Cred că ar fi cazul să se ajungă la o concluzie, oricare ar fi ea, fiindcă, aşa cum arată şi această sentinţă, e genul de situaţie în care cam nimeni nu are de câştigat, de fapt.

În orice caz, vestea am primit-o, întâmplător, într-un spital şi mi-am dat seama, brusc, pentru ce nimicuri ne consumăm. Viaţa e mai presus de orice. Dacă aş fi avut de ales între o sentinţă defavorabilă şi a vedea că prietenul pe care-l vizitam s-ar fi ridicat brusc şi ar fi zis «Hai la film deseară» nu m-aş fi gândit nicio secundă! Din păcate, nu a existat această utopică opţiune. Din fericire, sunt şanse mari ca şi prietenul să-şi revină brusc mai devreme sau mai târziu, aşa că e bine.“


Despre conflictul dintre Mihai Bendeac şi trustul media Antena Group mai puteţi citi şi:

Mihai Bendeac a pierdut procesul cu Antena Group: ce despăgubiri trebuie să plătească actorul

Antena 1, răspuns pentru Bendeac: „A încălcat în mod repetat contractul aflat încă în vigoare. Se confruntă cu repercusiunile legale fireşti“

Mihai Bendeac nu va mai face parte din juriul „Românii au talent“. Negocierile au căzut din cauza „apostolilor plimbăreţi“

Mihai Bendeac, sugestii din Antene: să evite pe post parodierea lui Dan Voiculescu, Mihai Gâdea şi Mircea Badea

Mihai Bendeac şi Mikey Hash, schimb de replici acide pe Facebook. Hash: „Ai lăsat echipa baltă“. Bendeac: „Ai acceptat ceva ce eu am refuzat, profesional, să fac“

VIDEO Bendeac rupe tăcerea: „Câştigam la Antena 1 cât câştigă alţii în doi ani. Sunt mândru că am renunţat pentru un principiu“

Mihai Bendeac, în conflict cu Antena 1. Emisiunea sa ar putea fi scoasă de pe post. Antena Group: „Ne delimităm de afirmaţiile publice făcute de Bendeac“

Mai multe pentru tine:
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”