Margherita s-a ales cu un nou dosar penal. Fiica Clejanilor a bătut şi ameninţat angajaţii unei firme imobiliare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Margherita

Margherita de la Clejani nu se cuminţeşte. După ce a fost prinsă conducând pe drumurile publice sub influenţa stupefiantelor, fiica Clejanilor revine în atenţia autorităţilor cu acuzaţii de lovire, pentru care, miercuri, poliţia i-a deschis dosar penal.

Poliţia Capitalei a fost sesizată miercuri, în jurul orei 14.00, cu privire la un conflict între o femeie (Margherita) şi angajatele unei agenţii imobiliare. Se pare că fiica Clejanilor dorea să vândă un apartament prin intermediul agenţiei care se află în apropierea atelierului de croitorie pe care-l deţine.

După un conflict verbal, Margherita a început să devină agresivă, pe una dintre femei a lovit-o, pe cealaltă a bruscat-o. După ce poliţia a ajuns la faţa locului, angajatele au decis să depună o plângere penală. 

Aceasta se adaugă la celălalt dosar pe care Margherita îl are pentru conducere pe drumurile publice sub influenţa stupefiantelor.

Potrivit unui comunicat al Poliţiei, ”la data de 16 septembrie a.c., în jurul orei 14:00 prin apel 112 Secţia 1 Poliţie a fost sesizată cu privire la un conflict dintre o femeie (nota redacţiei – Margherita) şi angajatele unei societăţi comerciale. La locaţie au sosit poliţiştii care au luat legătura cu angajatele firmei, femeia care ar fi fost implicată nemaifiind prezentă la faţa locului. În cauză poliţiştii au întocmit un dosar sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire şi alte violenţe şi ameninţare, iar cercetările continuă pentru stabilirea împrejurărilor care au condus la producerea evenimentului”.

Din primele declaraţii ale angajatelor agenţiei reiese că acestea au descris-o pe Margherita ca având  un comportament ciudat, fiind „beată sau drogată”.

În zonă sunt amplasate camere de luat vederi, iar imaginile surprinse de acestea vor fi analizate de poliţişti pentru clarificarea circumstanţelor în care s-a produs conflictul.

Mai multe pentru tine:
Alimentul de care Fuego nu se atinge: „Cel mai nociv pentru ființa umană”. Îi îndeamnă pe toți să-l evite
La șase luni de la naștere, Jennifer Lawrence a luat o decizie radicală: „Sânii mei...”
Regele britanic care se purta mai bine cu amantele, decât cu soția! Pe iubite le răsfăța cu bijuterii și palate, nevasta era complet ignorată
O contabilă din Kenya a ajuns femeie de serviciu în România și trăiește cu frică. „Mi-e teamă în fiecare zi să nu fiu...”
Cine este regele care avea cel mai bizar fetiș în dormitor. Nu ”ierta” nicio parteneră
Economiști: Vânzările de mașini electrice Tesla, afectate substanțial în SUA de politica partizană a lui Elon Musk
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO
Păreri pro și contra despre Catedrala Mântuirii Neamului. Mihai Găinușă: „Bolnavii care nu plătesc CASS vor merge la Catedrală, nu la camera de gardă”. Ce spune Dan Negru?
Un tezaur roman, ascuns timp de 8 ani, după ce a fost descoperit cu un detector de metale
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
33 de ani fără Anda Călugăreanu. Saveta Bogdan: „Ioana a rămas a nimănui, după decesul mamei. Dan Tufaru o internase la o casă de copii”. Cum arată mormântul artistei?