Keanu Reeves, la 50 de ani: cursa infernală către faimă a „neghiobului frumos şi norocos“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Keanu Reeves, actorul canadian care „a salvat lumea“ de nenumărate ori pe marile ecrane, împlineşte astăzi 50 de ani. Deşi în 1994 a fost numit de o publicaţie britanică de renume „un neghiob frumos şi norocos“, roluri precum Neo („Matrix“) sau Constantine („Constantine“) i-au adus lui Reeves lumea la picioare.

odată cu franciza de succes „Matrix“ s-au spulberat şi şansele sale de a trece în public drept o persoană anonimă.

La fel ca multe alte vedete, Reeves şi-a început cariera în teatru, la o vârsta fragedă (9 ani), iar apoi a urmat debutul pe micile ecrane, în serialul de comedie canadian „Hangin’ In“. La începutul anilor ’80, Keanu Reeves, aflat la începutul carierei, a apărut într-o serie de spoturi publicitare, inclusiv o reclamă la Coca-Cola, dar şi în câteva scurtmetraje, printre care drama „One Step Away“.

„Cursa infernală“ către faimă

Deşi interpretarea din „Speed – Cursă Infernală“ (1994) i-a făcut pe editorii publicaţiei „The Independent“ să-l numească „un neghiob frumos şi norocos“, acest rol i-a pavat actorului drumul spre celebritate. Succesul neaşteptat obţinut de „Speed- Cursă Infernală“ i-a clasat atât pe Keanu Reeves, cât şi pe colega sa de platou, Sandra Bullock, pe lista celor mai buni actori de la Hollwyood („A-List“).

„Un actor îngrozitor“

Cu toate acestea, „Speed-Cursă Infernală“ nu a fost primul film important din cariera vedetei canadiene. În 1992, Keanu Reeves a fost protagonistul blockbusterului regizat de Francis Ford Coppola, „Dracula“ - bazat pe romanul omolog scris de Bram Stoker -, însă interpretarea sa a fost considerată „rigidă“ şi „îngrozitoare“, iar criticii de film au taxat fiecare greşeală. Mai mult, un cinefil de la „Austin Chronicle“ a spus că personajul Jonathan Harker, interpretat de Reeves, arată de parcă s-ar fi aflat acasă în Malibu şi nicidecum în Anglia din epoca victoriană.

Keanu Reeves, în rolul personajului Jonathan Harker din „Dracula“ (1992) FOTO Buzzfeed

Anii 2000 şi căile întortocheate ale succesului

În paralel cu succesul filmelor din franciza „Matrix“, Keanu Reeves a fost apreciat de criticii de specialitate pentru portretul soţului abuziv pe care l-a conturat în „Prezicere fatală/ The Gift“ (2000). Departe de laudele ce i-au fost aduse pentru această interpretare, rolurile jucate de Keanu Reeves în producţiile „Asasinul din vis/ The Watcher“ (2000), „Idilă de noiembrie/ Sweet November“ (2001) şi „Rezervele/ The Replacements“ (2000) au fost primite cu „o ploaie“ de recenzii negative, iar încasările de la box office au fost cu mult sub aşteptările producătorilor.

Roluri importante

Pe lângă personajele Neo din saga „Matrix“ - care l-a şi consacrat - şi Jack Traven din „Speed- Cursă Infernală“, alte roluri importante din cariera lui Keanu Reeves au fost cele din filmele „Dragoste şi moarte în Idaho“ (1991), alături de River Phoenix, „Pact cu diavolul“ (1997), alături de Al Pacino, precum şi „Constantin“ (2005). În ianuarie 2005, Reeves a fost recompensat cu o stea pe Walk of Fame de la Hollywood. Printre alte roluri ale starului american se numără cele din filmul SF „Ziua în care Pământul se opri“, drama „Vieţile secrete ale Pippei Lee/ The Private Lives of Pippa Lee“, regizată de Rebecca Miller, în care joacă alături de Robin Wright, şi „Henry's Crime“, unde i-a avut colegi pe Vera Farmiga şi James Caan.

Keanu Reeves în „Matrix“ (1999) FOTO cinemagia.ro

Keanu Reeves, regizorul de film

În 2013, Keanu Reeves a debutat ca regizor, cu lungmetrajul „Ucigaş cu suflet pur/ Man of Thai Chi“ – o producţie despre artele marţiale contemporane, destinată atât publicului occidental, cât şi celui din China. Filmul a fost realizat pe baza vieţii cascadorului Tiger Chen, cu care Keanu Reeves s-a împrietenit în timpul filmărilor pentru cele trei pelicule din seria „Matrix“.

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi