Justin Bieber renunţă la întâlnirile cu fanii pentru că îl aduc în pragul depresiei: „Sfârşesc prin a mă simţi epuizat emoţional şi nefericit“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Justin Bieber a fost inclus de revista Forbes în top 10 cele mai puternice celebrităţi din lume în 2011, 2012 şi 2013 FOTO AP

Cântăreţul american Justin Bieber îşi anulează toate întâlnirile cu fanii săi, pe motiv că îl epuizează emoţional şi îl fac nefericit, aducându-l aproape de depresie.

Vestea, pe care echipa sa de management o pune în seama măsurilor de securitate ale artistului, a fost primită cu dezamăgire de unii dintre fanii săi, în timp ce alţii îl susţin în această decizie, potrivit Mirror.

Justin Bieber spune că renunţă la aceste întâlniri pentru că îl împing spre depresie din cauza confruntării cu aşteptările oamenilor. Compania care stă în spatele întâlnirilor de backstage ale artistului anunţă că experienţa a fost scoasă din pachetul „I’ll show you“, de 925 de dolari, din motive de securitate. Potrivit TMZ, decizia a fost luată după ce un fan periculos s-a apropiat la 10 metri de cântăreţ în timpul unei astfel de întâlniri.

„În timpul unui show recent a avut loc un incident care a determinat echipa să reconsidere felul în care sunt organizate aceste întâlniri“, au explicat membrii din staff-ul artistului.

Cu toate acestea, postarea de pe Instragam în care Bieber le explică fanilor de ce a luat această decizie nu aduce în discuţie probleme de securitate.

„Voi anula întâlnirile de salutare a fanilor. Îmi place să întâlnesc oameni minunaţi ca voi, dar sfârşesc prin a mă simţi epuizat şi încărcat cu energia spirituală a atâtor oameni, făcându-mă nefericit“, le-a transmis Justin Bieber fanilor prin intermediu reţelei sociale.

„Vreau să-i fac fericiţi şi să le aduc zâmbetul pe buze, dar nu cu acest preţ. Întotdeauna plec simţindu-mă epuizat mental şi emoţional, până în pragul depresiei“, a continuat acesta.

Cântăreţul în vârstă de 22 de ani a adăugat că vrea să-şi păstreze sănătatea mintală şi îi este greu să facă acest lucru fiind tot timpul în contact cu aşteptările oamenilor: „Presiunea aşteptărilor celor pe care îi întâlnesc despre cum ar trebui să fiu este mai mult decât pot duce şi o greutate prea mare pe umerii mei. Nu mi-am dorit niciodată să dezamăgesc, dar simt că mai degrabă prefer să vă ofer show-urile şi albumele promise. Nu vă pot spune cât de rău îmi pare şi mi-aş dori să nu-mi fie atât de greu şi vreau să ştiţi că doar cu mintea limpede vă pot oferi cel mai bun spectacol pe care l-aţi văzut vreodată.“

Cei care au achiziţionat pachetul care include aceste întâlniri cu artistul şi-au recuperat banii.

Mai multe pentru tine:
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită