Justin Bieber, investigat pentru şofat iresponsabil

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Justin Bieber a fost apostrofat la premiile Billboard FOTO Reuters

Justin Bieber este investigat de poliţiştii din Los Angeles pentru că ar fi condus iresponsabil, după ce poliţia a primit mai multe plângeri din partea vecinilor acestuia.

Justin Bieber este din nou în centrul atenţiei. După ce a gafat la Muzeul Annei Frank şi după ce şi-a abandonat maimuţa în Germania, Justin revine în atenţia presei internaţionale după ce a depăşit cu o viteză peste limita legală, maşina fostului baschetbalist profesionist, Keyshawn Johnson.

Potrivit purtătorului de cuvânt al şerifului, Steve Whitmore, Johnson se afla afară, împreună cu fiica sa de 3 ani, care se pregătea să se urce în maşină, când Bieber a trecut pe lângă ei cu o viteză demnă de raliurile de la Monte Carlo. După ce l-a urmărit până acasă, Johnson a vrut să poarte o discuţie cu Bieber despre maniera iresponsabilă în care conducea. Bieber nu i-a răspuns nimic şi s-a grăbit să intre în casă.

Atunci când poliţiştii au încercat să vorbească cu Bieber, au fost întorşi din drum de către paznicii acestuia.

Purtătorul de cuvânt al cântăreţului nu a făcut nicio declaraţie în legătură cu aceste acuzaţii.

Mai multe pentru tine:
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort