Jurnalista Ioana Popescu nu va fi înmormântată de stat. Cine se va ocupa de funeralii: „Va avea tot ce e creștinește, colivă, sicriu”

0
Publicat:

Trupul neînsuflețit al Ionei Popescu nu a fost ridicat de nimeni după decesul său, astfel că jurnalista Mara Bănică s-a oferit să se ocupe personal de înmormântarea ei. Aceasta a promis că „devoratoarea de fotbaliști” va avea parte de o ceremonie creștinească completă, cu toate „ritualurile specifice”.

Ioana Popescu FOTO: FB

Fosta vedetă de televiziune Ioana Popescu a murit în noaptea de 20 spre 21 septembrie. Potrivit iubitului ei, Mihai Ștefan Lungu, aceasta suferea de mai multe afecțiuni. Ioana Popescu fusese diagnosticată cu varice esofagiene, hepatita C, palpitații la inimă și ulcer.  

Inițial, se credea că înmormântarea ar putea fi realizată de stat, într-o „groapă comună”, deoarece nu s-a prezentat nicio rudă.

Mara Bănică a intervenit însă și a anunțat că va gestiona toate formalitățile necesare pentru ca Ioana Popescu să beneficieze de o înmormântare creștinească.

Trupul neînsuflețit al Ionei Popescu a fost depus astăzi, de la ora 11:00, la cimitirul Berceni 2 din București, iar înmormântarea este programată pentru miercuri.

„Nu va fi înmormântată de stat. Va avea tot ce e creștinește atunci când se face o înmormântare, adică transport, sicriu, colivă, colacii, prescuri, tot ce se face. Miercuri cred că vom reuși să o înmormântăm”, a precizat Mara Bănică într-o postare pe Facebook.

Jurnalista Mara Bănică le recomandă oamenilor să nu trimită bani în contul presupusului iubit al Ioanei Popescu, care solicitase sprijin financiar pe rețelele sociale pentru înmormântarea tinerei jurnaliste.

„Acum vă spun sincer că îmi displace foarte tare că un om care i-a fost în viață pentru câteva săptămâni strânge bani, nu răspunde la numărul ăla, ceva foarte ciudat și nu vă încurajez să dați bani, pentru că, repet, până la momentul ăsta, statul este cel care o va înmormânta”, a declarat Bănică.

Se pare că Ioana Popescu mai avea o mătușă în România și câteva rude în SUA, însă nu s-a reușit contactarea acestora.

De-a lungul vieții, Ioana Popescu a atras atenția publicului prin poveștile și experiențele sale din lumea showbiz-ului. În 2022, ea a lansat cartea Don Juanii din showbiz, în care relata experiențe personale și anecdote din cariera sa.

Mai multe pentru tine:
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
O nouă apariție de weekend a Prințesei Kate. Viitoarea regină a avut un mesaj de suflet: ”Ne lepădăm de ce nu ne mai e de folos”
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
Din ce cauză tot mai mulți tineri se îmbolnăvesc de cancer de colon. Mâncarea care îi îmbolnăvește
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%