INTERVIU Mădălina Ghenea: „M-am lovit de probleme pentru că sunt româncă“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Românca recunoscută la nivel internaţional spune că are o pasiune pentru ţara în care s-a născut, deşi a întâmpinat şi dificultăţi din cauza naţionalităţii. În ciuda succesului, Mădălina Ghenea nu se gândeşte la câştigurile materiale, ci mizează pe valorile spirituale, după cum explică într-un interviu pentru „Adevărul“.

Prezentă într-un club bucureştean la avanpremiera comediei negre „Dom Hemingway“, unde interpretează rolul Paolinei, o tânără ce-i fură banii protagonistului jucat de Jude Law, Mădălina Ghenea (25 de ani) a recunoscut că celebritatea încă o surprinde. „Mi-e greu să mă numesc actriţă după numai doi ani de lucru. Vă mulţumesc pentru toată atenţia pe care mi-aţi dat-o. De foarte multe ori, mă întreb: Eu, fata din Slatina care n-avea nimic, chiar merită toată această atenţie?“, a recunoscut ea, în aplauzele vedetelor aflate la eveniment, printre care Mihai Gâdea, Cornel Ilie (VUNK), chef Nicolai Tand şi Vladimir Drăghia.

După vizionarea filmului ce va rula în cinematografele din ţară din 29 noiembrie, Mădălina ne-a acordat 3 minute pentru a ne răspunde la câteva întrebări.

Peste câteva zile e 1 decembrie. Ce înseamnă pentru tine ziua naţională a României?
Am o pasiune pentru România şi încerc să promovez România cât pot de mult. Cu toate că ştim cu toţii că reputaţia noastră nu este foarte strălucită în Italia, eu încerc să explic de fiecare dată că acele câteva persoane care greşesc nu pot distruge o ţară întreagă şi nu ne pot denigra imaginea. E greu. Mi s-a întâmplat de foarte multe ori să mă lovesc de probleme pentru faptul că sunt româncă şi, totuşi, eu insist şi sunt mândră de fiecare dată să spun că sunt româncă. Asta înseamnă că pentru mine 1 decembrie este o zi importantă, normal.

Ce ţi-ai dori să-ţi aducă Moş Crăciun pentru anul care vine?
Mi-aş dori foarte mult să fiu cu cei dragi de Crăciun, să vin acasă în România, dar, din păcate, asta nu depinde de mine. Crăciunul este cea mai importantă sărbătoare pentru mine şi am amintiri foarte frumoase din copilărie de aici, de acasă, pentru că aşteptam portocalele alea tot anul (râde), dar le primeam numai de Crăciun.

În film, Paolina, femeia fatală pe care o interpretezi, îi fură banii lui Dom Hemingway, iar atunci când protagonistul îi cere lirele sterline înapoi, ea îi răspunde: „Crezi că sunt genul de femeie care acceptă sărăcia?“. Acesta a fost şi gândul cu care ai plecat din România: să ai mai mult, să-ţi permiţi orice?

Nu, când am plecat din ţară nu mi-am dorit neapărat să câştig. Ideea nu a fost să mă îmbogăţesc şi nici nu am reuşit, pot să spun asta cu mâna pe inimă. Era un moment un pic dificil acasă şi prin faptul că am început să lucrez am putut să-i ajut pe ai mei cu puţin, nu cu mult. Trăim o viaţă absolut normală, ai mei trăiesc o viaţă simplă în continuare. Nu pot să zic că m-am îmbogăţit şi nici nu mi-am dorit asta. Cred că, poate e urât spus sau un pic macabru, dar, mai bine să mor săracă, fericită şi iubită şi să iubesc decât bogată şi singură.

În prezent iubeşti?

Da. Da, iubesc.

Există cineva în viaţa ta amoroasă?
Există familia mea, prietenii mei şi persoanele pe care le iubesc şi care mă iubesc, iar asta mă face foarte fericită.

Îţi mulţumesc, Mădălina!
Doamne ajută!

„Şarmul Sofiei Loren şi privirea magnetică a Angelinei Joliei“ 

Actriţă şi fotomodel, Mădălina Ghenea s-a născut pe 8 august 1987 în Slatina, iar în prezent trăieşte în Italia. Muncitoare şi ambiţioasă, românca şi-a început cariera de modeling la 15 ani, a defilat pe marile podiumuri ale lumii şi a devenit imaginea unor branduri celebre, printre care Peroni, New Yorker şi La Perla.

În 2011 a jucat în primul film, „I soliti idioti“, după care au urmat „Razza Bastarda“, pentru care a primit trofeul Sorriso diverso Roma 2012, serialul „Borgia“, pentru care a filmat deja şase episoade, şi pelicula „Dom Hemingway“.

Vedeta înzestrată cu „şarmul mediteraneean al Sofiei Loren, privirea magnetică a Angelinei Jolie şi formele Annei Magnani“, cum notează „Vogue Italia“, a avut parteneri celebri, printre care actorii Leonardo Di Caprio şi Adrien Brody şi fotbalistul Marco Borriello. La sfârşitul lunii iulie, Mădălina a venit în România cu Gerard Butler, dar la scurt timp, paparazzi l-au surprins pe actor cu o brunetă.

Recent, românca a apărut cu actorul Michael Fassebender (36 de ani).
 

Românca Mădălina Ghenea, în comedia britanică „Dom Hemingway”, cu Jude Law 

Mai multe pentru tine:
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Cât costă șuba ciobănească îmbrăcată de Diana Șoșoacă de 1 Decembrie? Verdictul dur al stiliștilor: „Se poartă numai la stână!” Moda e lansată, de fapt, de Gigi Becali
A iertat-o pe bunica regină, care l-a lăsat fără titlul de prinț. Nikolai, apariție spectaculoasă alături de Margareta a Danemarcei
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
O tânără prezentatoare a murit la nici 30 de ani
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Ghidul complet al iernii pe pârtie: cele mai bune haine și accesorii pentru întreaga familie ca să vă bucurați de schi și săniuș fără griji
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Prețurile au sărit în aer la Târgurile de Crăciun din Capitală! Cât au ajuns să coste vinul fiert, sărmăluțele și fasolea cu ciolan?! Vizitatorii au rămas uluiți!
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online