Hillary Clinton a primit un premiu special din partea fundaţiei lui Elton John, pentru eforturile de a eradica SIDA

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Hillary Clinton, cel de-al 17 secretar de stat al SUA, între 2009 şi 2013, a primit din partea Fundaţiei „Elton John AIDS“, organizaţie care luptă contra SIDA, un premiu special pentru eforturile depuse în încercarea de a eradica boala, scrie „The Hollywood Reporter“.

Hillary Clinton a fost prezentă la gala anuală organizată de Elton John, la New York, unde a primit premiul fundaţiei pentru efortul de a combate teribila boală. Emoţionată, fosta primă doamnă a SUA a adus în discuţie faptul că străduinţa tuturor este încă la început de drum, iar cu toţii trebuie să contribuie la combaterea bolii.

„Avem un drum lung în faţă. Sunt atât de multe piedici la tot pasul. Dacă vrem în continuare să vedem progrese, trebuie să le cerem guvernelor, organizaţiilor internaţionale şi fundaţiilor să nu se clatine. Dacă vrem să combem SIDA, vestea trebuie să ajungă la urechile tuturor“, a spus Hillary Clinton în discursul său.

Elton John a primit la rândul lui un premiu din partea „Harvard AIDS Initiative“ şi i-a îndemnat pe toţi cei prezenţi să fie „încăpăţânaţi“ atunci când vine vorba de stoparea epidemiei. „Sper că fiecare dintre voi va fi la fel de încăpăţânat ca şi mine în încercarea de a pune capăt epidemiei. Trebuie să fim insistent de încăpăţânaţi pentru a primi finanţare pentru toate metodele dovedite de prevenire ale infecţiei cu HIV. Trebuie să ridicăm vocea faţă de discriminarea rasială şi tratamentul celor săraci. Nu doar anul acesta, ci şi în următorii“, a declarat şi Elton John.

La gala premiilor fundaţiei lui Elton John au mai fost prezente personalităţi precum Billy Joel, Alec Baldwin, Alison Williams, Courtney Love şi Lisa Marie Presley, nepoata lui Elvis Preley. La finalul serii, trupa Heart a susţinut un concert.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț
Ce diferență de vârstă este între Marian Godină, concurentul de la Survivor 2026, și soția lui. Cu câți ani este Georgiana mai tânără de fapt
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine