Harvey Weinstein, vizat de un nou proces de viol și agresiune sexuală

0
Publicat:

Harvey Weinstein, fost producător de film și  condamnat deja la New York, va reveni luni în faţa justiţiei americane deoarece este vizat de un nou proces pentru viol şi agresiune sexuală la Los Angeles. Acesta riscă până la 140 de ani de închisoare, relatează AFP.

Harvey Weinstein este din nou acuzat de viol / Foto Arhivă

În vârstă de 70 de ani, producătorul peliculei „Pulp Fiction", ispăşeşte deja o pedeapsă de 23 de ani de închisoare în urma condamnării sale la New York. Acest nou proces aproape coincide cu împlinirea a cinci ani de la lansarea mişcării #MeToo, declanşată de dezvăluiri despre comportamentul său de prădător sexual.

Harvey Weinstein este acuzat în noul proces că a violat sau agresat sexual cinci femei în hoteluri, între 2004 şi 2013.

Audierea va începe luni cu selecţia juraţilor. În iulie 2021, fostul magnat de la Hollywood a pledat nevinovat în timpul audierilor preliminare la tribunalul din Los Angeles, scrie Agerpres.

Acesta a fost condamnat în martie 2020 la New York, iar după a stat în detenție, fiind o victorie semnificativă pentru mişcarea #MeToo.

În total, aproape 90 de femei, printre care Angelina Jolie, Gwyneth Paltrow şi Rosanna Arquette, l-au acuzat pe Harvey Weinstein de hărţuire, agresiune sexuală sau viol. Însă termenul de prescripţie a fost depăşit în multe dintre aceste cazuri, unele datând din 1977.

Fostul producător de film a dat întotdeauna asigurări că denunţătoarele sale au fost de acord cu faptele pentru care este acuzat.

Acuzaţiile sunt „nedovedite, necredibile şi nefondate", a declarat avocatul său, Mark Werksman, pentru presă în iulie 2021.

În timpul procesului de la New York, acuzarea le-a cerut juraţilor să creadă acuzaţiile formulate de victime, fără a prezenta însă probe medico-legale şi fără a chema vreun martor la bară.

În California, Harvey Weinstein este acuzat că a violat un model italian într-un hotel din Beverly Hills, în februarie 2013, apoi că a agresat-o sexual pe actriţa Lauren Young în baia altui hotel.

Fostul producător este, de asemenea, acuzat în Marea Britanie de agresiuni sexuale care datează din 1996.

Mai multe pentru tine:
Doliu în muzica românească. Basistul trupei Holograf, Iulian Mugurel Vrabete, a murit înainte cu câteva zile de concertul „Am rămas doar noi”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Holograf a dezvăluit cauza morții lui Mugurel Vrabete. Motivul pentru care basistul trupei a încetat din viață: „Vine o zi… Și astăzi a venit o zi dureroasă”
Doi „dependenți de sex în serie”! Cine era „cel mai pervers în dormitor” - Andrew sau Epstein? Practicile sexuale ale unuia puteau fi fatale
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Zodiile care încep luna aprilie cu dreptul. Au noroc cu carul și dorințele li se împlinesc una câte una
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie