George R.R. Martin, despre următorul volum din seria „Cântec de gheaţă şi foc“: Cred că va fi lansat anul acesta

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Scriitorul american George R.R. Martin a declarat că următorul volum din seria literară „Cântec de gheaţă şi foc“ - pe baza căreia este realizat serialul „Urzeala Tronurilor/ Game of Thrones“ -, intitulat „The Winds Of Winter“ şi aşteptat de câţiva ani cu mare nerăbdare de fanii romancierului, ar putea fi lansat în 2017, informează New Musical Express, citat de News.ro.

Volumul „The Winds Of Winter“, al şaselea roman din seria „Cântec de gheaţă şi foc“, penultimul din această franciză literară, care se bazează serialul „Urzeala Tronurilor“, produs de HBO, se află în lucru de mai mulţi ani.

George R. R. Martin a anunţat anul trecut că intenţiona să petreacă mare parte din 2017 lucrând la „The Winds Of Winter“. Recent, scriitorul american a anunţat că volumul ar putea fi finalizat în acest an.

Răspunzând unei întrebări despre stadiul în care se află acest roman, ce i-a fost adresată de un an fan pe blogul său, George R. R. Martin a făcut următoarea dezvăluire: „Nu este încă gata, dar am făcut progrese. Nu atât de mari pe cât speram anul trecut, când credeam că romanul va fi finalizat până în momentul de faţă“.

„Cred că va fi lansat în acest an. Dar... am crezut acelaşi lucru şi anul trecut“, a adăugat romancierul american.

Cel mai recent roman publicat în această serie, „Dansul dragonilor“ („A Dance With Dragons“), a apărut în librării în 2011. Ultimul volum se va numi „A Dream of Spring“.

Actorul Liam Cunningham, interpretul personajului Davos Seaworth în serialul „Urzeala Tronurilor“, a dezvăluit recent faptul că filmările pentru al şaptelea sezon al acestui show original HBO vor fi finalizate în februarie, iar filmările pentru ultimul sezon al serialului, cel de-al optulea, vor debuta în luna septembrie. 

Cel de-al şaselea sezon al serialului „Urzeala tronurilor“, difuzat în primăvara anului 2016, a fost primul din această producţie a postului HBO care a depăşit evenimentele relatate în seria „Cântec de gheaţă şi foc“. Al şaptelea sezon al serialului „Game of Thrones“ va avea premiera în vara anului 2017 şi va include şapte episoade, iar ultimul sezon ar urma să aibă premiera în anul 2018 şi va conţine şase episoade.

„Urzeala Tronurilor“ este un serial de televiziune produs de HBO sub forma unei fantezii medievale, pe baza romanelor scrise de George R. R. Martin în seria „Cântec de gheaţă şi foc“. Serialul prezintă aventurile dramatice şi intrigile la care participă membrii familiilor Stark, Lannister, Baratheon şi Targaryen, care vor să cucearască Tronul de Fier din regatul Westeros.

Serialul a devenit un veritabil fenomen social, fiind extrem de apreciat de telespectatori pentru interpretările actorilor, complexitatea personajelor, evoluţia firului narativ şi decorurile spectaculoase. „Urzeala tronurilor“ a câştigat şi numeroase trofee importante, inclusiv 26 premii Emmy. În septembrie, „Urzeala tronurilor“ a câştigat 12 trofee la gala premiilor Primetime Emmy, inclusiv la mult râvnita categorie ”cel mai bun serial-dramă”, unde s-a impus pentru al doilea an consecutiv. 

La rândul lor, cărţile din seria „Cântec de gheaţă şi foc“ s-au vândut în peste 60 de milioane de copii pe plan mondial şi au fost traduse în 45 de limbi.

Mai multe pentru tine:
Pensia pe care o primește Carmen Tănase de la stat, după patru decenii de muncă: „Am două cum ar veni”
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cum se simte Nick Rădoi după șase operații?! „Mai am încă șase luni chimioterapie” Ce tratamente minune face milionarul în Mexic? „Doctorii din America nu sunt de acord”
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea