Frumoasa noră a Prințesei Caroline de Monaco: o italiancă de viță nobilă, ce-o eclipsează și pe Charlene

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dacă Prințesa Charlene de Monaco este cel mai popular nume din principat, trebuie să recunoaștem că, în materie de stil, aceasta este concurată serios de Beatrice Borromeo, nora Prințesei Caroline.

Beatrice, a doua din stânga, la Balul Rozelor din Monaco

În vârstă de 37 de ani, italianca Beatrice Borromeo este căsătorită cu fiul cel mic al Prințesei Caroline, Pierre Casiraghi, încă din anul 2015, iar tânăra pereche are, deja, doi copii adorabili.

Ce-i drept, frumoasa noră a Prințesei Caroline de Monaco iese în evidență în peisajul princiar prin rafinamentul ei deosebit, unul care amintește de cel al legendarei Grace Kelly. La cel mai recent Bal al Rozelor din Monaco, soția lui Pierre a fost, fără îndoială, una dintre prezențele cele mai strălucitoare de la prestigioasa gală.

Dar bunul ei gust are, la rândul lui, origini nobile, căci familia din care se trage Beatrice Borromeo este una dintre cele mai importante și vechi familii ale nobilimii milaneze, cunoscută și apreciată chiar și astăzi în Italia. Istoria familiei Borromeo își are rădăcinile undeva în anul 1300. Fondatorul familiei a fost bancherul Vitaliano I Borromeo, care a obținut posesiuni în zona Lacului Maggiore, cum ar fi insulele deținute și astăzi de familia lui Beatrice, Isola Bella și Isola Madre, și a luat parte la viața politică și economică a curții milaneze.

Urmașa unei familii de conți și de cardinali italieni

De-a lungul secolelor, familia Borromeo și-a consolidat influența în orașul Milano și în zonele limitrofe și continuă să fie și astăzi una dintre cele mai prestigioase din toată Italia. În plus, familia soției lui Pierre Casiraghi este faimoasă și pentru faptul că are printre urmașii săi nu mai puțin de șapte cardinali, care s-au aflat la un pas distanță de titlul de Papă.

Astăzi, dinastia Borromeo îi include pe cei doi frați Gilberto și Carlo Ferdinando Borromeo. Al doilea dintre aceștia are o relație cu Paola Marzotto, fiica Contelui Umberto Marzotto, cu care a avut doi copii, pe Beatrice Borromeo (37) și pe fratele ei mai mare, Carlo Ludovico Borromeo.

Un fost model cu origini nobile

Beatrice este, fără îndoială, cea mai cunoscută dintre moștenitorii Borromeo. Tânăra a absolvit Dreptul la Milano și a lucrat atât ca model, defilând pentru Valentino, Chanel, Trussardi, Blumarine, Armani și Alberta Ferretti, cât și ca jurnalist și prezentator TV. Ca să ne facem o idee despre arborele glorios al lui Beatrice, trebuie menționat că unul dintre strămoșii paterni ai tinerei a fost cardinalul Carlo Borromeo, care mai târziu a fost sanctificat.

În ciuda originilor sale, nu se pune problema vreunui titlu nobiliar pentru Beatrice. Părinții ei nu s-au căsătorit niciodată și ea nu a devenit niciodată prințesă sau altceva. Și oricine a crezut că, măritându-se cu Pierre, Beatrice Borromeo a căutat viața luxoasă de la palatul princiar se înșală. Cei doi tineri duc o viață mai degrabă simplă și fără pretenții.

„Avem o fermă în sudul Franței, unde ne-am petrecut pandemia și unde îngrijim animale – capre, vaci, cai, oi – 24 de ore din 24. Facem brânză și am început să cultivăm o grădină de legume, visăm să devenim cât mai independenți alimentar”, povestește urmașa familiei de conți și de cardinali italieni.

Foto: Profimedia, Getty Images

Mai multe pentru tine:
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două