Florin Dumitrescu va fi tată din nou

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După ce anul trecut, în luna iunie, au devenit pentru prima oară părinţi, Florin Dumitrescu şi soţia sa vor retrăi în curând aceleaşi emoţii: chef-ul de la „Hell’s Kitchen – Iadul Bucătarilor“ va fi din nou tată.

„Soţia mea Cristina este însărcinată în trei luni şi jumătate şi se simte foarte bine. Imediat după ce ne-am întors din luna de miere am aflat că vom fi din nou părinţi. Ne doream mult încă un copil şi nu speram să se întâmple aşa de repede“, a declarat Florin Dumitrescu.

Acesta a povestit că soţia sa se simte foarte bine, deşi are o sarcină diferită de prima. „Cristina are mai multe pofte decât la prima sarcină, aşa că pentru mine e o perioadă mai solicitantă: dacă nu gătesc acasă sau la restaurant pentru ea, alerg prin oraş după pizza cu rucola şi parmezan, profiterol şi croissante“, a mărturisit Dumitrescu.

Cei doi încă nu au aflat sexul bebeluşului, astfel că sunt nerăbdători să descopere dacă fetiţa lor, Ava, va avea un frăţior sau o surioară. „Nu ştim deocamdată ce vom avea, eu însă mărturisesc că îmi doresc fetiţă, în vreme ce Cristina mă «ameninţ㻓, a mai spus cheful.

Mai multe pentru tine:
Horoscop săptămâna 14-20 noiembrie. Berbecii se confruntă cu pierderi financiare și tensiuni în relații
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Cum a avertizat-o Prințul Philip pe Kate Middleton chiar înainte să moară. Vorbele bunicului Prințului William au cutremurat-o pe Prințesă
Fashion Days Black Friday 2025 – ultimele ore de reduceri de până la 90%. Transformă-ți outfitul în cel mai spectaculos mod, cu opere de artă
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
Călăii din sistem. Cum a torturat mii de tineri cel mai prolific abuzator sexual din istorie, devenit pastor și decorat de stat. Îi viola și îi strangula. Trăiau orori greu de imaginat. Cazul, mușamalizat de magistrați
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Primele imagini cu fiica, Nidia, la priveghiul tatălui ei. Alexandra Velniciuc, nelipsită de lângă sicriul lui Horia Moculescu! Ce mesaj a transmis Mariana?