Emilia Clarke a făcut publice imagini cu ea din spital după ce a suferit primul anevrism cerebral: „Am fost foarte jos din punct de vedere psihic“ FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Emilia Clarke, în rolul Mamei Dragonilor din Game of Thrones FOTO HBO

Actriţa britanică Emilia Clarke, în vârstă de 32 de ani, a făcut publice o serie de imagini cu ea din spital, din 2011, când a suferit un anevrism ce i-a pus viaţa în pericol. De atunci, vedeta a suferit trei operaţii pe creier.

Emilia Clarke, cunoscută ca Mama Dragonilor din „Game of Thrones“, a dezvăluit recent că a suferit două anevrisme şi trei intervenţii chirurgicale pe creier, mărturisind că a fost la un pas de moarte. 

Într-un interviu pentru CBS Sunday Morning, actriţa a vorbit din nou despre perioada neagră din viaţa ei şi a făcut publice o serie de imagini cu ea pe patul de spital, pe când avea 24 de ani şi terminase de filmat primul sezon din serialul HBO. 

Internauţii au lăudat-o pentru curajul său de a se arăta într-o stare vulnerbailă, dar şi pentru lansarea propriei organizaţii caritabile, Same You, care sprijină persoanele aflate în recuperare după ce s-au confruntat cu probleme neurologice. 

Vorbind despre impactul pe care această situaţie dificilă l-a avut asupra sănătăţii sale mintale, Clarke a declarat: „Prima intervenţie a fost grea, dar după a doua mi-a fost foarte greu să rămân optimistă. Am încercat să o iau pas cu pas, dar vă pot spune clar că am fost foarte jos din punct de vedere psihic“.

Actriţa a precizat că al doilea anevrism a adus-o în pragul morţii şi că a fost un adevărat miracol faptul că a supravieţuit, şansele în astfel de cazuri fiind aproape inexistente. Totuşi, doctorii erau sceptici că se va putea recupera complet. „Am crezut mult timp că nu voi mai fi în stare să-mi fac meseria, devenise o adevărată paranoia“, a precizat Emilia Clarke. 

Actriţa a mărturisit că revenirea pe platourile de filmare după primul anevrism a ajutat-o enorm să scape de teama constantă că poate muri în orice clipă: „Te întorci la filmări şi joci un personaj puternic, care trece prin foc, intri în contact cu sute de oameni şi ţi se cere să munceşti din greu, aşa că m-a salvat de la a mă mai gândi la propria mortalitate“.

Într-un alt interviu recent, acordat lui Stephen Colbert în cadrul „The Late Show“, Emilia Clarke a explicat care au fost simptomele în cazul ei: „Este cea mai gravă durere de cap pe care un om o poate experimenta, foarte intensă. Din prima clipă în care am simţit-o pur şi simplu am ştiut că îmi este afectat creierul. Nu ştiu cum, dar am ştiut. Am început imediat să-mi mişc degetele de la mâini şi de la picioare, să-mi recit replicile, am făcut tot posibilul să-mi forţez memoria să rămână activă. Mintea este extraordinară“.

Întrebată dacă şi cum i s-a schimbat perspectiva asupra vieţii după această cumpănă, Emilia Clarke a mărturisit: „M-a făcut să fiu foarte precaută, în unele situaţii de-a dreptul pietrificată. Mi-ar plăcea să pot spune, de exemplu, hai să sărim cu paraşuta! Însă de la un moment încolo am început să realizez cât de norocoasă am fost, iar acest lucru nu-l voi uita toată viaţa mea“. 

Într-un editorial publicat în martie 2019 în The New Yorker, Emilia Clarke a povestit cum, în 2011, în urma unui RMN, doctorii au diagnosticat-o cu hemoragie subarahnoidă, o afecţiune gravă cauzată de sângerarea în spaţiul dintre creier şi membrana înconjurătoare. Când apare o hemoragie în spaţiul subarahnoid se poate ajunge la comă, paralizie şi chiar moarte. 

Actriţa a suferit trei intervenţii chirurgicale şi în unele momente şi-a pierdut speranţa şi chiar şi-a dorit să renunţe la luptă: „În cele mai rele momente, am vrut să se termine totul. I-am rugat pe medici să mă lase să mor“.

În prezent, Emilia Clarke susţine că starea ei de sănătate s-a îmbunătăţit considerabil, însă recunoaşte că se numără printre puţinii norocoşi care au avut parte de îngrijiri excelente.  

Emilia Isabelle Euphemia Rose Clarke, născută pe 26 octombrie 1986 în Londra, este cunoscută pentru rolul Daenerys Targaryen din serialul HBO „Urzeala tronurilor/ Game of Thrones“, pentru care a primit două nominalizări la premiile Primetime Emmy Award în 2013 şi în 2015.

Actriţa britanică a debutat pe Broadway într-o producţie „Breakfast at Tiffany's“, în rolul Holly Golightly, în martie 2013. În anul 2015, a jucat rolul Sarah Connor în filmul „Terminator: Genisys/ Terminator Genisys“.

Emilia Clarke a mai jucat în filme precum „Spike Island“ (2012), „Dom Hemingway“ (2013), „Înainte să te cunosc/ Me Before You“ (2016) şi „Solo: A Star Wars Story“ (2018).

Mai multe pentru tine:
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Cum se simte Nick Rădoi după șase operații?! „Mai am încă șase luni chimioterapie” Ce tratamente minune face milionarul în Mexic? „Doctorii din America nu sunt de acord”
Pensia pe care o primește Carmen Tănase de la stat, după patru decenii de muncă: „Am două cum ar veni”
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat