Drama vieţii marelui actor Dorel Vişan: „Mali e moartă de 30 de ani“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dorel Vişan

Marele actor Dorin Vişan a povestit despre iubirea vieţii sale, Mali, care a murit în urmă cu trei decenii şi pe care nu a uitat-o nici acum.

Dorel Vişan, de 84 de ani, a dezvăluit că deşi a pierdut-o pe Mali, soţia lui, în urmă cu aproape 30 de ani, nu a uitat-o nici acum. Ba chiar, uneori îi mai vorbeşte. Să se recăsătorească, nici nu i-a trecut prin gând, a povestit marele actor la „Legendele cu Dan Negru“: „Eu am avut cu nevasta-mea o relaţie specială. E moartă de 30 de ani şi nu mi-am putut imagina că eu aş putea să mă recăsătoresc, deşi am stat cu cineva mulţi ani. N-am mai simţit pentru că tot copilăria şi satul m-a format aşa. Acolo daca te căsătoreai, aia nu se mai desfăcea”.

El a recunoscut că, fără soţia sal, el nu ar fi devenit faimos: „Ea mă împingea. Mergeam seara, după spectacol, la gară. Ceilalţi colegi treceau drumul la restaurantul Opera. Şi eu mergeam la gară şi îi spuneam: «Mă, fată, m-am săturat». Iar ea îmi spunea: «Auzi, du-te după glorie!» Aşa îmi spunea”.

Dorel Vişan s-a născut pe 25 iunie 1937, Tăuşeni, Cluj. A interpretat peste 40 de roluri în teatru, în cea mai variată gamă, de la Molière la Shakespeare, de la Marivaux la Büchner, iar în film a avut peste 70 de roluri în producţii româneşti şi internaţionale. 

A absolvit în anul 1965 cursurile Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică "I. L. Caragiale" din Bucureşti. După absolvirea facultăţii a fost angajat ca actor la Teatrul Naţional din Cluj.

Este unul din cei mai importanţi actori de film din România şi unul din puţinii, care au ajuns la o solidă reputaţie europeană. În anul 1974, a jucat în comedia "Păcală", iar patru ani mai târziu este magistral în "Între oglinzi paralele", în regia lui Mircea Veroiu.

După ce în anul 1985, Stere Gulea i-a oferit rolul Tudor Bălosu în filmul "Moromeţii", în anul 1995 Mircea Daneliuc i-a oferit rolul principal (senatorul Vârtosu) în filmul "Senatorul melcilor". Pentru prestaţia din film a primit premiul de interpretare masculină, la Festivalul Filmului Mediteranean de la Montpellier-Franţa.

Când s-a făcut «Moromeţii», s-au distribuit actorii cei mai potriviţi. Rolul lui Tudor Bălosu nu mi s-a potrivit, dar l-am făcut să se potrivească. Aşa face un actor. Unui actor nu trebuie să i se potrivească rolul, trebuie să-l potrivească el. Filmul acela a fost făcut de profesionişti. Începând de la regizor şi până la ultimul actor distribuit în film. A fost făcut cu mijloacele filmului, ceea ce nu se mai face astăzi. Vorbim de mijloacele clasice: prim-planuri, detalii, conflict, stare.  Textul a fost foarte bine scris, nu-ţi mai trebuia altceva, numai puterea de a descifra ce a scris autorul şi de a reprezenta, de a da înapoi, de a reîntrupa artistic viaţa. După ce am văzut varianta finală, am avut o oarecare mulţumire, nu poţi niciodată să fii pe deplin mulţumit, întotdeauna mai găseşti ceva care ar fi putut fi sau care doar ţi se pare că ar fi putut fi altfel. Asta era. Atunci ne întrebam dacă e bine, dacă nu e bine. Acum ştim sigur că e bine", îşi aminteşte Dorel Vişan.

În anii următori, Dorel Vişan a jucat în filmele "Magnatul" (2004) şi "Sistem nervos" (2005). În paralel cu activitatea sa artistică de pe scena Teatrului din Cluj şi din filme, a fost şi director al Teatrului „Lucian Blaga” din Cluj, precum şi profesor la Universitatea „Babeş-Bolyai” din acelaşi oraş

Vă mai recomandăm:

Goeleta „Speranţa“, destin ca-n filme. Bătrânul marinar Marin Deboveanu, cel care a construit-o, dezvăluie secretele corabiei din „Toate pânzele sus!“

Mai multe pentru tine:
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne