Doru Octavian Dumitru se recuperează cu succes după cumpăna prin care a trecut. „Îți mulțumesc Dumnezeul meu pentru toate darurile vieții”

0
Publicat:

  Marele actor Doru Octavian Dumitru a vorbit pentru prima dată după operația de urgență suferită în urma unui accident vascular cerebral care l-a lovit pe neașteptate.

Doru Octavian Dumitru FOTO: Facebook

  Doru Octavian Dumitru a trecut prin momente de cumpănă în urmă cu aproximativ o lună, când a suferit un accident vascular cerebral chiar înaintea unui spectacol. Actorul se afla în Onești când starea lui s-a agravat brusc, fiind transportat de urgență la Spitalul Județean Bacău.

  Ulterior, la Spitalul de Urgență Sf. Ioan cel Nou din Suceavaa fost supus unei intervenții chirugicale reușite, fiind stabilizat de medici.

  În prezent, Doru Octavian Dumitru se recuperează treptat. Recent, acesta a postat un mesaj emoționant pe rețelele sociale.

  „Îți mulțumesc Dumnezeul meu pentru toate darurile vieții, dar mai ales pentru răbdarea ta cu noi. Mulțumesc pentru toți oamenii prezenți în viața mea, pentru familia mea, pentru prietenii mei, pentru toți fanii mei. Iertat să fiu de cei pe care poate i-am dezamăgit ori i-am nedreptățit. Mulțumesc Dumnezeul meu pentru că am fost binecuvântat de tine, deschizându-mi calea să dăruiesc râsete. Pentru îngăduința ta ca eu să îndrăznesc să cred că prin munca mea pot să aduc oamenilor bucurie, veselie și uitare de griji. Să fiți ocrotiți și sănătoși oamenilor dragi, alături de toți cei importanți sufletelor voastre. Iubirea adevărată să vă fie scut și călăuză în toate câte le împliniți. Mângâierea gândului meu către toți cei care sunt singuri, bolnavi, care se simt ai nimănui, pentru toți cei care acum sunt încercați de viață. (Căutând prin amintirile lunii noiembrie de prin anii trecuți, am dat peste acest text. Ce gândeam atunci reflectă ce gândesc acum. Un text cât se poate de actual care reflectă 100% din ceea ce simt în prezent)”, a transmis actorul, pe pagina sa de Facebook.

Mai multe pentru tine:
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie