Diagnostic implacabil pentru actorul american Bruce Willis. Suferă de demenţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Boala actorului american Bruce Willis s-a agravat, acesta suferind în prezent de o formă de demenţă incurabilă, potrivit unui nou diagnostic medical, care a fost anunţat joi de familia sa, notează AFP. De altfel, această boală a pus capăt și carierei îndrăgitului actor american.

Bruce Willis. Foto: EPA-EFE

Actorul în vârstă de 67 de ani a suferit iniţial de afazie, o tulburare de limbaj cauzată de leziuni cerebrale. Dar de anul trecut, "boala lui Bruce a progresat şi avem acum un diagnostic mai precis: demenţă frontotemporală", au explicat apropiaţii săi într-un comunicat.

Din păcate, dificultăţile de comunicare sunt doar un simptom al bolii cu care se confruntă Bruce", a explicat familia, spunând că "se simte împăcată că are în sfârşit un diagnostic clar". Degenerescenţa frontotemporală (FTD) este o boala neurodegenerativă, înrudită cu boala Alzheimer. Persoanele cu DFT pot avea probleme de memorie, modificări de comportament sau dificultăţi de vorbire sau de mişcare.

În prezent, nu există niciun tratament pentru această boală, o realitate care sperăm să se schimbe în anii următori", a subliniat familia.

Pe măsură ce starea lui Bruce progresează, sperăm că media se vor concentra pe scoaterea la lumină a acestei boli care necesită mult mai multă conştientizare şi cercetare", au adăugat cei apropiaţi.

Bruce Willis a debutat ca actor în prima parte a anilor 1980, când a interpretat roluri secundare în mai multe filme, inclusiv în producţia "The Verdict", regizată de Sidney Lumet. Cariera lui a cunoscut o ascensiune explozivă în a doua jumătate a acelui deceniu datorită rolului principal din serialul "Moonlighting", produs de postul ABC şi în care a jucat alături de Cybill Shepherd, precum şi interpretării poliţistului John McLane în filmul de acţiune "Die Hard" din 1988, care i-a oferit starului american primul rol principal într-o franciză majoră, după ce pelicula originală a avut parte de două continuări în anii 1990. Într-o carieră interpretativă de patru decenii, filmele sale au obţinut încasări cumulate de peste 5 miliarde de dolari. Printre celelalte producţii de succes din filmografia starului hollywoodian se află pelicule precum "The Last Boy Scout" (1991), "Pulp Fiction" (1994), "12 Monkeys" (1995), "Last Man Standing" (1996), "The Fifth Element" (1997), "Armageddon" (1998), "The Sixth Sense" (1999), "Hart's War" (2002), "Tears of the Sun" (2003), "Hostage" (2005), "Lucky Number Slevin" (2006), "Surrogates" (2009), "Moonrise Kingdom" (2012), "Rock the Kasbah" (2015) şi "Motherless Brooklyn" (2019).

Bruce Willis a fost nominalizat de cinci ori la Globul de Aur, câştigând un premiu pentru rolul din serialul "Moonlighting", şi de trei ori la premiile Primetime Emmy, obţinând două trofee pentru rolurile din "Moonlighting" şi "Friends". A fost recompensat şi cu o stea pe Hollywood Walk of Fame în anul 2006.  

Mai multe pentru tine:
Zodia care va avea noroc triplu la bani, carieră și în iubire, din aprilie. Ce nativ va avea parte de tot ce a visat vreodată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Interviu Verginia Vedinaș, deputat SOS: „În cariera politică, deciziile grele sunt frecvente”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul