Cerinţele lui Seal pentru concertul de la Bucureşti: ananas şi lapte de soia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Seal revine pentru a doua oară în România FOTO Reuters

Cântăreţul britanic Seal, care va concerta la Sala Palatului din Bucureşti, şi echipa sa vor ocupa un apartament şi 23 de camere într-un hotel bucureştean de cinci stele, potrivit organizatorilor spectacolului.

Seal va  susţine în România un show pe 27 noiembrie, inclus în turneul său mondial „Soul 2“. În ceea ce priveşte meniul din ziua spectacolului, preferinţele culinare ale lui Seal se află în primul rând sub semnul alimentaţiei sănătoase.

Astfel, artistul apreciază în mod deosebit alimentele bogate în fibre şi antioxidanţi şi a cerut că meniul sau să conţină din belşug legume şi fructe (în special ananas). Totodată, artistul preferă ceaiurile, laptele de soia, sucurile naturale şi apa plată, însă a solicitat şi câteva sticle de şampanie.

Muzicienii care îl acompaniază nu au preferinţe culinare ieşite din comun. La masă de dimineaţă instrumentiştii preferă un meniu clasic, cu ouă, şuncă, cereale, gem şi o varietate de fructe. La prânz artiştii vor supe, mai multe feluri de carne şi garnituri, specialităţi italiene, dar şi variante de meniuri vegetariene. Dintre băuturi, nu vor lipsi ceaiul, cafeaua, apa plată şi minerală, sucurile naturale, berea belgiană şi câteva sticle de vin din soiurile Merlot şi Cabernet Sauvignon. Seal şi echipa sa vor avea la dispoziţie patru încăperi în spatele scenei.

Câştigător a trei premii Grammy, Seal este cunoscut datorită hiturilor pe care le-a lansat în cei peste douăzeci de ani de carieră: „Killer“,„Crazy sau „Kiss From a Rose“. Concertul de la Bucureşti va fi deschis de trupa Taxi. Evenimentul este organizat de Marcel Avram şi East European Events, în colaborare cu D&D East Entertainment. Ultimele bilete pentru concert pot fi achiziţionate din reţeaua Eventim, la preţuri cuprinse între 95 şi 426 de lei.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”