Ce note au luat copiii vedetelor la Bacalaureat: cine sunt fruntaşii şi cine sunt codaşii „examenului maturităţii“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Diana Enache, Richard Pavel, Cezara Boc şi Teodora Becali sunt o parte dintre copiii oamenilor cunoscuţi din România care au susţinut examenul de Bacalaureat. Unii dintre ei au reuşit să obţină note de trecere, în timp ce alţii nu au excelat la „examenul maturităţii“.

Fiica lui Adrian Enache, nemulţumită de notă

Diana Enache, fiica cântăreţului Adrian Enache, a depus contestaţie după aflarea rezultatelor la Bacalaureat, aceasta fiind nemulţumită de nota pe care a obţinut-o la Sociologie. Fiica lui Adrian Enache a luat nota 6,94 la disciplina menţionată şi a decis să depună contestaţie în speranţa unei note mai mari. Pe de altă parte, la Limba şi Literatura Română a luat 8,10, iar la Istorie a obţinut nota 9,40. „Este nemulţumită de rezultatul la Sociologie, a depus contestaţie. Ea este o elevă de nota 9, a început să plângă când a văzut rezultatul. Crede că merita măcar nota 7 şi doreşte ca profesorii să se uite încă o dată peste lucrarea ei. Ţine mult la note, pentru că vrea să se înscrie la Drept şi contează nota. În locul ei, eu eram deja în Grecia, în vacanţă. Ea e perfecţionistă. Eu sunt mândru de ea“, a declarat Adrian Enache pentru „Click!“. Diana Enache a terminat liceul cu media generală 9,76, iar pentru promovarea examenului de Bacalaureat va primi un apartament mobilat şi utilat.

Fiul lui Marcel Pavel a picat Bacalaureatul pentru două sutimi

În schimb, fiul lui Marcel Pavel, Richard, a picat Bacalaureatul cu media 5,98, dar a depus contestaţie pentru revizuirea lucrărilor. „Richard este un copil foarte conştiincios şi sensibil. A învăţat, s-a pregătit foarte bine. Dar, pe cât este de conştiincios, pe atât este de emotiv. Dezamăgirea este şi mai mare pentru el, că nu a luat examenul pentru două sutimi. El a absolvit liceul cu premiul III şi media generală 9,03, iar la pian a obţinut 9,85. E frustrant că nu a luat“, a explicat Marcel Pavel. Richard a obţinut nota 5,9 la Limba şi Literatura Română, 5,2 la Istorie şi 6,85 la Geografie. Marcel Pavel şi-a dat Bacalaureatul în 2006, la vârsta de 46 de ani.

Cezara Boc şi Alexandra Becali, eleve model

Printre alţii, Cezara Boc, fiica fostului premier Emil Boc, a obţinut media 9,56 (9,2 - Limba şi Literatura Română, 9,5 - Istorie, 10 - Logică, argumentare şi comunicare), ea fiind absolventă a Liceului Teoretic „Gheorghe Şincai“ din Cluj-Napoca. Totodată, Alexandra, fiica mijlocie a lui Gigi Becali, a avut media 9,43. „E o notă foarte bună. Mă mândresc cu asta. Fetele mele trebuie să fie un exemplu pentru ceilalţi. Eu trebuie să demonstrez că în familia mea este înţelegere şi respect. Alexandra a avut mari emoţii. Învăţa şi noaptea“, a spus Becali. Teodora, fata cea mare a lui Becali, a luat examenul de Bacalaureat anul trecut cu o medie generală de aproape 8,50.

Beatrice Păun, nepoata Elenei Merişoreanu, a trecut de Bacalaureat cu media generală 8,75. Nepoata interpretei de muzică populară intenţionează să-şi încerce norocul la Jurnalism şi la Psihologie. David, fiul Luminiţei Anghel, adoptat de artistă în timpul căsniciei cu Marcel Puşcaş, a obţinut media 8,03.

Acesta a absolvit Colegiul Naţional de Arte „Dinu Lipatti“, specializarea „Arta actorului“, având urmtoarele note: 8,15 - Limba şi Literatura Română, 7,15 - Istorie şi 8,8 - Logică şi argumentare.

Fiul lui Nicolae Guţă, numărul 1

Fiul lui Nicolae Guţă nu a reuşit să treacă de Bacalaureat, acesta obţinând nota 1 la Limba şi Literatura Română, nota 3 la Matematică şi nota 2 la Geografie. Manelistul Adi de la Vâlcea s-a lăudat pe Facebook cu rezultatul obţinut de fiul său, Alexandru, 7,13.

„O notă nici de laudă, nici de ruşine pentru că atât timp cât a jucat tenis de câmp i-am cerut să fie un elev de 7 şi 8, nu mai jos de atât, şi aşa a fost“, a scris el pe Facebook.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Prințul William și Prințesa Kate au uimit în ”Saint Tropez-ul pârtiilor”: „Asta e adevărata lor față”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”