Averea actriţei Lauren Bacall, împărţită între copiii, câinele şi menajera artistei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Averea actriţei Lauren Bacall, în valoare de 26,6 milioane de dolari, va fi împărţită celor trei copii ai săi, însă vedeta a lăsat scris în testamentul său ca Sophie, căţeluşa pe care a iubit-o foarte mult, dar şi menajera sa, Isla Hernandez, să primească o parte din bani, potrivit „Daily Mail“.

Actriţa, care a murit pe 12 august, în urma unui accident cardio-vascular, a cerut prin intermediul testamentului său ca întreaga sa avere să fie împărţită, în mod egal, celor trei copii ai săi - Leslie Howard Bogart, Sam Robards şi Stephen Humphrey Bogart.

De asemenea, actriţa şi-a dorit ca Sophie, căţeluşa sa, să fie bine îngrijită. Astfel, unul dintre fiii actriţei, Sam Robards, a primit o sumă de 10.000 de dolari pentru a avea grijă de patruped.

În plus, o sumă în valoare de 15.000 de dolari din averea actriţei îi revine Islei Hernandez, care a lucrat ca menajeră în casa artistei în ultimii 14 ani. „Este minunat - nu m-am gândit nicioadată că ar face ceva pentru mine“, a declarat Hernandez, o imigrantă din Honduras.

Deşi obiectele de artă pe care actriţa le deţinea vor fi scoase la licitaţie în această toamnă, Lauren Bacall le-a cerut membrilor familiei sale să păstreze câteva dintre acestea. „Le cer copiilor mei să-mi respecte dorinţa de a păstra private câteva scrisori personale, scrieri, jurnale şi alte lucrări şi lucruri personale“, a scris Bacall în testamentul său.

Potrivit „Page Six“, testamentul are zece pagini şi a fost scris în septembrie anul trecut. O mare parte din averea actriţei a fost investită în apartamentul său din Central Park West, care valorează 9 milioane de dolari. Lauren Bacall a locuit în acest apartament de când s-a căsătorit cu Jason Robards, în 1961.

Lauren Bacall s-a căsătorit prima dată cu Humphrey Bogart, în 1945, când avea 20 de ani. Bogart a murit de cancer esofagian în 1957. Cuplul a avut doi copii, Stephen, în vârstă de 65 de ani, un producător de ştiri şi de film documentar, şi Leslie, în vârstă de 58 de ani, un instructor yoga.

Bacall s-a căsătorit cu cel de-al doilea soţ, actorul Jason Robards Jr., în 1961, şi au împreună un fiu, Sam, în vârstă de 53 de ani, care la rândul lui este actor. Bacall şi Robards au divorţat în 1969.

Lauren Bacall, devenită o veritabilă legendă a „Epocii de Aur“ de la Hollywood, a făcut parte dintr-o extinsă familie evreiască, fiind de origine română pe linie maternă, dar şi verişoară a lui Shimon Peres, care a devenit cel de-al nouălea preşedinte al Israelului, potrivit „Vanity Fair“.

Lauren Bacall a fermecat cinematograful hollywoodian, în cei peste 60 de ani de carieră, prin vocea profundă şi ochii săi albaştri. Lauren Bacall a devenit celebră cu rolul din filmul „To Have and Have Not“ al lui Howard Hawks, la vârsta de 19 ani, în 1944, alături de Humphrey Bogart, cu care a format un cuplu legendar. A fost soţia lui Bogart timp de 12 ani, până la decesul actorului, în 1957.

Mai multe pentru tine:
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC
Marina Voica, grav afectată de criza apei din Prahova: „La 89 de ani, mă spăl la lighean. Nespălată tot nu rămân!” Orașul Breaza e paralizat: „Au externat bolnavii!”
Ultimele cuvinte ale Roxanei Moise către antrenoarea sa, înainte de a pierde lupta cu cancerul: „Eu o să mă fac bine. O să vedeți”
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Cine o "sapă" zilnic pe Prinţesa Kate? E o înaltă trădare! Şi nu, nu e vorba de Meghan Markle
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid