Andreea Bălan urmează să lanseze alte două videoclipuri filmate în Dubai. Ce invitați are la spectacolul aniversar

0
0
Publicat:

Andreea Bălan (40 de ani) traversează cea mai fericită perioadă a vieții ei. Artista mărturisește că se simte împlinită alături de fiicele și de tenismenul Victor Cornea, iar pe plan profesional, pregătește lansarea a două noi videoclipuri și spectacolul său aniversar. 

Andreea Bălan organizează, pe 16 octombrie, un spectacol aniversar. FOTO Click!

Vedeta îl însoțește pe Victor Cornea la Wimbledon după recentul sejur petrecut cu fetele în Dubai. N-au fost însă doar zile de vacanță, ci și de muncă. 

„Am filmat trei videoclipuri în Dubai. Pe unul deja l-am lansat, urmează să mai lansez două”, spune artista.

Spectacolul său aniversar, „Povestea sufletului meu”, programat pentru la toamnă, îi captează mare parte din energie.

„Mă pregătesc intens pentru Sala Palatului, pe 16 octombrie. Va fi un spectacol unic, foarte emoționant, pentru că împlinesc 30 de ani de carieră și deja costumele sunt gata, acum mă apuc de grafică și de repetiții. Cu mult timp înainte, pentru că vreau să iasă totul perfect!”, a mărturisit artista pentru Click!.

„O să fie un spectacol superb!”  

Andreea Bălan a dezvăluit și ce  vedete îi vor fi alături la eveniment:

„Aurelian Temișan, Mira, Jo, Liviu Teodorescu și Iuliana Beregoi! Sunt invitații mei speciali și o să fie un spectacol superb!”.

Pe plan personal, Andreea Bălan se consideră „cea mai fericită și împlinită, cum nu am fost niciodată”.

„Abia după 35 de ani trăiești, poți și ești capabil să trăiești o iubire cu adevărat matură și liniștită. Până la 35 te lupți, tu cu tine și cu alții!”, a explicat vedeta.

Citiți interviul integral în Click!

Mai multe pentru tine:
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța