Alexandra Uşurelu s-a măritat cu Bobby Stoica, fost membru al trupei Voltaj. Ce loc inedit au ales pentru eveniment: „Am spus «Da» în Paradis“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Una dintre cele mai bine vândute artiste independente din România Alexandra Uşurelu a îmbrăcat rochia de mireasă şi a spus „da“, pe Coasta de Azur, compozitorului şi fostului membru al trupei Voltaj Bobby Stoica.

Alexandra Uşurelu (29 de ani) şi Bobby Stoica (43 de ani) s-au căsătorit. Ei au ales ca destinaţie un loc aparte, un orăşel din estul Franţei, situat între Nisa şi Monaco, Villefranche-sur-Mer, de pe celebra Coastă de Azur.

Ei au vrut o nuntă restrânsă, doar cu părinţii şi câţiva prieteni, dar într-un loc special. „Paradis“ este cuvântul care descrie locul ales de cei doi, potrivit spuselor miresei. 

„Am luat cu noi familia şi o mână de prieteni şi am spus DA în paradis“, scrie solista pe contul său de Instagram.

Alexandra Uşurelu şi Bobby Stoica s-au cununat în urmă cu trei ani, după alţi trei petrecuţi împreună, chiar şi pe scenă, scrie Libertatea.

Locaţia pe care cântăreaţa şi compozitorul au ales-o, după ce au călătorit pe întreg mapamondul, este una dintre cele mai cunoscute zone de litoral din lume.

        View this post on Instagram                   Am luat cu noi familia şi o mână de prieteni şi am spus DA în paradis. A post shared by ALEXANDRA UŞURELU (@alexandrausurelu) on Mar 3, 2019 at 5:51am PST

   

Cuplul este pasionat de călătorii, Bobby deţinând chiar o proprietate în Thailanda, cumpărată în anii în care melodiile sale, cântate de Voltaj, se numărau printre cele mai difuzate în România. 

Alexandra Uşurelu l-a întâlnit pe Bobby Stoica la studioul de înregistrări al acestuia. Apoi, cei doi au început să cânte împreună şi în timp au început o relaţie. 

Alexandra Uşurelu aruncând buchetul de mireasă FOTO Facebook Bobby Stoica

Alexandra Uşurelu, tânăra artistă indie care a readus în ultimii ani bunul simţ pe scenele de concert din România prin muzica sa curată şi producţiile surprinzătoare, fără artificii sau acţiuni agresive de promovare, a reuşit ceva ce poate părea, în România acestor ani, doar o firavă şi fantomatică speranţă: să câştige simpatia unui public cu gusturi fine, ce preferă să-şi aleagă singur muzica pe care o ascultă şi să-şi urmeze artiştii favoriţi în sălile de spectacol. 

Albumul său de debut, „La capătul lumii“, a fost de trei ori nominalizat, la numai trei luni de la lansare, la Gala Premiilor Muzicale Radio România la categoriile „Cel mai bun debut“, „Cel mai bun duet“ şi „Cel mai bun album“.

În iarna anului 2016, Alexandra Uşurelu a cucerit publicul din Bucureşti cu spectacolul simfonic „Pur“, desfăşurat cu casa închisă în Sala Mare a TNB, pe care criticii muzicali l-au descris ca ”Un concert ca o îmbrăţişare. Un spectacol deplin. Un spectacol-concept rafinat şi rotund”. Disponibil acum în format DVD&blu-ray, concertul „Pur“ a impus noi standarde în producţia de spectacole ale artiştilor independenţi.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie