Alexandra Dinu, ambasadoarea mamelor singure

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alexandra Dinu şi Andreea Marin

Andreea Marin Bănică a numit-o joi pe Alexandra Dinu ambasadoarea Fundaţiei Preţuieşte Viaţa, o fundaţie dedicată mamelor din România şi din străinătate, care-şi cresc singure copiii.

„Alexandra Dinu a trecut prin experienţa creşterii unui copil prin propriile forţe şi a ajuns acum în ipostaza de a întinde o mână de ajutor femeilor care se află într-o mare cumpănă a vieţii“, a declarat Andreea Marin Bănică. „O consider persoana potrivită pentru a-i preda ştafeta faptelor bune într-o campanie care se adresează nu doar mamelor de la noi de acasă, ci şi celor din diaspora“, a completat fosta realizatoare TV, care este şi preşedinte al fundaţiei.

Alexandra Dinu a primit cu entuziasm propunerea. „Mi-am dorit de mult timp să mă implic în proiecte umanitare şi sociale şi am fost realmente încântată atunci când Andreea mi-a propus să fiu parte a campaniei fundaţiei sale. În Italia sunt foarte multe familii de români care au nevoie de ajutor, femei divorţate, despărţite de parteneri, multe rămase pe drumuri cu copiii lor, care nu îşi cunosc drepturile şi nu au un sprijin“, a explicat fosta soţie a lui Adrian Mutu.

Andreea Marin Bănică şi Alexandra Dinu vor începe în curând primele demersuri pentru extinderea activităţii Fundaţiei Preţuieşte Viaţa în Italia.

Mai multe pentru tine:
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model